Şefa statului eston dezaprobă ‘diagnosticul’ pus de Macron Alianţei Nord-Atlantice

Publicat:

Şefa statului eston, Kersti Kaljulaid, şi-a exprimat vineri dezacordul faţă de diagnosticul de ”moarte cerebrală” dat NATO de preşedintele francez Emmanuel Macron, apreciind că Alianţa Nord-Atlantică este ”cel mai bun sistem disponibil”, relatează AFP, potrivit agerpres.

”Nu pot împărtăşi această opinie”, a declarat Kaljulaid pentru France 24 şi Radio France Internationale (RFI) despre declaraţia făcută recent de preşedintele francez şi care a provocat numeroase critici.


Citeşte şi: În prag de iarnă, Putin ameninţă Europa cu TĂIEREA gazelor

”Este cel mai bun sistem pe care îl avem. Este singurul care ne protejează pe toţi în acest moment”, a insistat preşedinta Estoniei, a cărei ţară se învecinează cu Rusia.

”Europenii trebuie să îşi asume mai multă responsabilitate pentru securitatea Europei şi asta încercăm să facem în NATO şi în UE”, a susţinut ea.

Estonia are ca principiu ”să contribuie la securitatea comună”, cu intervenţii anterioare în Afganistan sau în Irak, în special, a subliniat Kaljulaid. Tallinn şi-a anunţat recent intenţia de a dubla numărul militarilor estonieni – 50 în prezent – care participă la operaţiunea antijihadistă Barkhane condusă de Franţa în Mali.

”Suntem alături de francezi în operaţiunea antijihadistă Barkhane pentru a contribui la securitatea europeană. Nu vrem să fim consumatori de securitate. Considerăm aceasta ca un parteneriat şi lucrăm cu aliaţii noştri, dacă trebuie”, a adăugat ea.

Ţară membră NATO şi UE, Estonia, cu o populaţie de 1,3 milioane de locuitori, a trimis, de asemenea, 50 de soldaţi în Republica Centrafricană în 2014 în cadrul misiunii militare europene.

Citeşte şi: 27 de oameni au murit TRĂSNIŢI de fulgere în Pakistan

Într-un interviu publicat la 7 noiembrie de săptămânalul britanic The Economist, cu mai puţin de o lună înaintea Summitului NATO de la Londra, preşedintele Franţei a susţinut că “suntem pe punctul de a asista la moartea cerebrală a NATO”, explicându-şi opinia prin dezangajarea SUA şi comportamentul Turciei, stat membru al Alianţei Nord-Atlantice.

Şeful statului francez a pus sub semnul întrebării viitorul articolului 5 al Tratatului Nord-Atlantic, care prevede o solidaritate militară între membrii Alianţei dacă vreunul dintre ei este atacat. “Ce va însemna articolul 5 mâine? Dacă regimul lui Bashar al-Assad decide să răspundă Turciei, asta înseamnă că noi ne vom implica? Este o întrebare reală”, a spus Emmanuel Macron.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Propunerea neașteptată din partea conducerii din Premier League care a stârnit controverse în rândul cluburilor

Propunerea neașteptată din partea conducerii din Premier League care a stârnit controverse în rândul cluburilor Oficialii din Premier League vor să introducă interviuri cu jucătorii...

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026 Comitetul de organizare a Jocurilor Olimpice şi Paralimpice de iarnă din 2026, de la Milano şi Cortina...

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani Secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Sergiu Mihov, a...

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu. „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”, a transmis prim-ministrul României, Marcel Ciolacu,...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.