X

Şefa statului eston dezaprobă ‘diagnosticul’ pus de Macron Alianţei Nord-Atlantice

Şefa statului eston, Kersti Kaljulaid, şi-a exprimat vineri dezacordul faţă de diagnosticul de ”moarte cerebrală” dat NATO de preşedintele francez Emmanuel Macron, apreciind că Alianţa Nord-Atlantică este ”cel mai bun sistem disponibil”, relatează AFP, potrivit agerpres.

”Nu pot împărtăşi această opinie”, a declarat Kaljulaid pentru France 24 şi Radio France Internationale (RFI) despre declaraţia făcută recent de preşedintele francez şi care a provocat numeroase critici.

Citeşte şi: În prag de iarnă, Putin ameninţă Europa cu TĂIEREA gazelor

”Este cel mai bun sistem pe care îl avem. Este singurul care ne protejează pe toţi în acest moment”, a insistat preşedinta Estoniei, a cărei ţară se învecinează cu Rusia.

”Europenii trebuie să îşi asume mai multă responsabilitate pentru securitatea Europei şi asta încercăm să facem în NATO şi în UE”, a susţinut ea.

Estonia are ca principiu ”să contribuie la securitatea comună”, cu intervenţii anterioare în Afganistan sau în Irak, în special, a subliniat Kaljulaid. Tallinn şi-a anunţat recent intenţia de a dubla numărul militarilor estonieni – 50 în prezent – care participă la operaţiunea antijihadistă Barkhane condusă de Franţa în Mali.

”Suntem alături de francezi în operaţiunea antijihadistă Barkhane pentru a contribui la securitatea europeană. Nu vrem să fim consumatori de securitate. Considerăm aceasta ca un parteneriat şi lucrăm cu aliaţii noştri, dacă trebuie”, a adăugat ea.

Ţară membră NATO şi UE, Estonia, cu o populaţie de 1,3 milioane de locuitori, a trimis, de asemenea, 50 de soldaţi în Republica Centrafricană în 2014 în cadrul misiunii militare europene.

Citeşte şi: 27 de oameni au murit TRĂSNIŢI de fulgere în Pakistan

Într-un interviu publicat la 7 noiembrie de săptămânalul britanic The Economist, cu mai puţin de o lună înaintea Summitului NATO de la Londra, preşedintele Franţei a susţinut că “suntem pe punctul de a asista la moartea cerebrală a NATO”, explicându-şi opinia prin dezangajarea SUA şi comportamentul Turciei, stat membru al Alianţei Nord-Atlantice.

Şeful statului francez a pus sub semnul întrebării viitorul articolului 5 al Tratatului Nord-Atlantic, care prevede o solidaritate militară între membrii Alianţei dacă vreunul dintre ei este atacat. “Ce va însemna articolul 5 mâine? Dacă regimul lui Bashar al-Assad decide să răspundă Turciei, asta înseamnă că noi ne vom implica? Este o întrebare reală”, a spus Emmanuel Macron.

Tags: BarkhaneEmmanuel MacronEstoniafrantaKersti KaljulaidNATO
Categorii: Diaspora