
„UTA Găgăuzia este o regiune importantă a țării noastre, iar dezvoltarea Moldovei este imposibilă fără regiuni puternice”, a menționat șefa statului, Maia Sandu, în cadrul ceremoniei de marcare a 35 de ani de la fondarea Universității de Stat din Comrat.
Citește și: Atenție! Nu vă aventurați pe gheața bazinelor acvatice. Riscul este major
Potrivit agenției Moldpres, președinta a evidențiat faptul că locuitorii Găgăuziei urmează să aleagă reprezentanții în Adunarea Populară. De asemenea, șefa statului a accentuat aportul tinerilor din UTA Găgăuzia în dezvoltarea țării.
Președinta a vorbit despre unitate și dezvoltarea socială în pace și bunăstare.
„Cu toții avem un scop comun: să trăim în pace și bunăstare aici, acasă. Însă, trăim vremuri complicate, imprevizibile, în care simpla promovare a valorilor politice comune nu mai este suficientă, acestea necesită eforturi constante pentru a fi apărate”, a punctat Maia Sandu.
Universitatea de Stat din Comrat a marcat astăzi 35 de ani de la fondare. În cadrul ceremoniei, președinta Maia Sandu s-a referit și la importanța valorificării limbii și culturii găgăuze, „moștenire care trebuie păstrată cu grijă și prin eforturi comune”.
This post was last modified on 11/02/2026 14:46 14:46