
Președinta Republica Moldova, Maia Sandu, citată de Realitatea.md, speră să nu se confirme acuzațiile potrivit cărora fostul vicepreședinte al raionului Hâncești, Dumitru Vartic, ar beneficia de protecție politică în ancheta care îl vizează.
Citește și: Act de curaj la Bălți. O femeie a sărit în las să salveze o copilă de la înec
Președinta a reiterat, în cadrul unei emisiuni, că acest fenomen rămâne o problemă gravă în Republica Moldova și necesită un efort constant din partea întregii societăți.
„Violența împotriva femeilor este o problemă serioasă și o putem reduce doar printr-un efort permanent și cuprinzător. Responsabilitatea nu aparține doar instituțiilor statului, ci și familiei și societății în ansamblu”, a spus Maia Sandu.
În ceea ce privește ancheta, Maia Sandu a cerut instituțiilor să își îndeplinească atribuțiile „cu maximă responsabilitate”, iar eventualele erori sau abuzuri să fie sancționate.
„Este important să se facă lumină și dreptate în acest caz, astfel încât toți abuzatorii să înțeleagă că violența se sancționează dur, conform legii”, a declarat aceasta.
Totodată, președinta a avertizat asupra riscului dezinformării și al exploatării politice a cazului, în special în contextul în care Dumitru Vartic este fost membru al partidului de guvernare: „Este important să nu operăm cu informații false și să nu stigmatizăm persoanele implicate. Vedem și oameni care încearcă să folosească acest caz în scopuri politice”, a adăugat ea.
În final, șefa statului a dat asigurări că nu există încercări de mușamalizare la nivel central, iar autoritățile își doresc clarificarea completă a situației.
This post was last modified on 03/05/2026 10:32 10:32