X

Mai mulţi şefi din poliţia americană se opun deciziei lui Trump de reţinere a migranţilor

Şefi ai forţelor de poliţie din Statele Unite, atât republicani cât şi democraţi, au cerut miercuri Casei Albe să găsească alternative la detenţia familiilor de imigranţi, având în vedere riscurile pe care aceasta o reprezintă pentru copii şi costul său imens, relatează Reuters, potrivit agerpres.

Într-o scrisoare comună, mai mult de 45 de şefi ai forţelor de ordine i-au cerut lui Donald Trump să ia în considerare şi alte variante decât încarcerarea, precum verificarea periodică telefonică a acestor familii şi solicitarea capului familiei de imigranţi să poarte la gleznă un dispozitiv de urmărire.

Citeşte şi: Albania refuză amplasarea taberelor de refugiaţi pe teritoriul său

Preşedintele Donald Trump a cedat miercuri presiunilor şi a semnat un ordin executiv ca familiile de migranţi să rămână împreună după ce trec frontiera, după ce informaţii despre separarea lor au provocat un val de critici şi de revoltă, o decizie salutată de şefii forţelor de ordine.

Însă, în baza ordinului semnat de Trump, care probabil va fi contestat în instanţă, familiile de imigranţi vor fi reţinute împreună pe perioada procedurilor de azil, care pot dura luni sau chiar ani pentru a fi finalizate.

Centrele de detenţie pentru aceste familii ar putea radicaliza tinerii, împingându-i să intre în bande de stradă sau grupuri care promovează ura, a spus şeful poliţiei din Houston, Art Acevedo.

Citeşte şi: GRAV accident de circulaţie în Germania. Un om a murit şi alţi 30 sunt răniţi

‘Ultimul lucru pe care trebuie să-l facem este marginalizarea şi dezavantajarea tinerilor’, a afirmat Acevedo, care a emigrat în Statele Unite din Cuba pe când era copil.

‘Poţi să îndeplineşti aspectele privind securitatea şi monitorizarea la o fracţiune din costuri fără a avea un impact negativ asupra copiilor’, a mai spus el.

Tags: Casa AlbacopiiDonald TrumpmigrantipolitieSUA
Categorii: Știrile zilei