Şeful AIEA dă asigurări în ce priveşte ‘fermitatea’ sa faţă de Iran

Publicat:

Directorul general al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Grossi, a dat asigurări luni în ce priveşte ‘fermitatea’ sa faţă de Iran, în contextul în care media iraniene ultraconservatoare decretau o victorie la o zi după un compromis intervenit între cele două părţi, relatează France Presse, potrivit agerpres.

‘Din prima zi, am avut o abordare fermă şi corectă cu Iranul’, a declarat Grossi în faţa presei la Viena, întrebat de un jurnalist dacă nu este timpul să înăsprească tonul.


Citește și : Un taifun năprasnic se îndreaptă spre estul Chinei după ce a devastat Taiwanul

Aranjamentul anunţat duminică le dă inspectorilor agenţiei ONU posibilitatea de a verifica materialul de supraveghere în instalaţiile iraniene vizate de acordul din 2015.

Inspectorii vor putea să meargă la faţa locului pentru a schimba hard-disk-urile, a repara sau înlocui camerele de supraveghere dacă va fi necesar, însă este vorba doar despre întreţinere şi nu vor putea pleca cu datele respective.

Teheranul refuză din februarie să furnizeze imaginile filmate de camere, dar s-a angajat să le transmită dacă negocierile diplomatice de salvare a acordului, ”torpilat” în 2018 prin retragerea Statelor Unite, vor da rezultate.

Presa iraniană conservatoare saluta luni faptul că AIEA nu va avea nici de acum încolo acces la cardurile de memorie ale camerelor de supraveghere, într-o perioadă în care programul nuclear al Teheranului ia amploare.

‘Ochii mari închişi’, a titrat cotidianul Vatan-e Emrooz, în vreme ce publicaţia Javan a scris: ‘Iranul nu şi-a dezvăluit agenţiei secretele’.

Întrebat despre amploarea sarcinii când va veni timpul să fie trecute în revistă toate aceste imagini, Grossi a admis că este vorba despre o operaţiune ‘care nu a mai fost făcută niciodată, într-o anumită măsură’.

Dar ‘echipele noastre tehnice au capacitatea de a face acest lucru, fără nicio îndoială’, a adăugat el.

Pe de altă parte, Grossi şi-a declarat din nou îngrijorarea legată de patru situri nedeclarate, unde au fost detectate materiale nucleare.

Cu privire la acest subiect, el speră să aibă ‘o discuţie foarte clară’ cu noul guvern iranian, cu ocazia vizitei pe care o va face la Teheran ‘foarte curând’.

Preşedintele ultraconservator Ebrahim Raisi i-a succedat moderatului Hassan Rouhani, artizan din partea iraniană al acordului din 2015.

Citește și : 35 de noi infectări ÎNCHID un oraş întreg din China

În ciuda ‘liniei dure’ a noii administraţii în chestiunea nucleară, ‘trebuie să mergem înainte’ şi ‘să reglăm împreună’ aceste probleme, a indicat responsabilul AIEA.

Grossi s-a exprimat în deschiderea reuniunii trimestriale a Consiliului Guvernatorilor agenţiei. Ameninţarea unei rezoluţii care să sancţioneze Iranul este ‘a priori’ înlăturată, a mărturisit pentru AFP o sursă diplomatică.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Moldovenii pot vota din şase ţări la alegerile din toamnă

Moldovenii pot vota din şase ţări la alegerile din toamnă Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat Regulamentul privind particularitățile organizării și implementării votului prin corespondență. Regulamentul...

Kamala Harris, Moldova și moldovenii

Kamala Harris, Moldova și moldovenii Moldovenii sunt puțin interesați de procesele politice care au loc în SUA. Aceasta chiar dacă sunt conștienți că de linia...

Un moldovean s-a înecat într-un lac din Franţa

Un moldovean s-a înecat într-un lac din Franţa Un tânăr de 28 de ani din raionul Sângerei, s-a înecat în lacul Neaufles-Saint-Martin din apropierea comunei...

Premieră medicală: O inimă artificială din titan a ținut un pacient în viață timp de câteva zile

Premieră medicală: O inimă artificială din titan a ținut un pacient în viață timp de câteva zile Un american în vârstă de 58 de ani...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.