X

Șeful AIEA va conduce o misiune de siguranță la centrala nucleară de la Cernobîl

Șeful Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Mariano Grossi, va conduce o misiune de siguranță la centrala nucleară de la Cernobîl, în Ucraina, după ce trupele rusești ar fi părăsit situl. El a spus că nivelurile de radiații erau „destul de normale”, potrivit BBC, scrie agerpres.  

Rafael Mariano Grossi a declarat că misiunea pe care o va conduce va fi prima din mai multe astfel de misiuni în Ucraina.

Citește și :  Parlamentul Turciei reduce pragul electoral pentru partide

El a declarat în cadrul unei conferințe de presă că părăsirea zonei de către trupele rusești a fost un pas în direcția bună, relatează Reuters.

De asemenea, Rafael Mariano Grossi a mai spus că nivelurile de radiații erau „destul de normale” în jurul sitului.

Unele trupe rusești se aflau încă vineri dimineață în zona din jurul centralei nucleare de la Cernobîl, a declarat șeful companiei nucleare de stat din Ucraina, Energoatom.

Citește și : Armata rusă îşi menţine prezenţa activă în estul şi sudul Ucrainei

Instalația de la Cernobîl este cunoscută pentru dezastrul din 1986, când unul dintre reactoarele de pe amplasament a explodat.

Tags: CernobîlradiatiiRafael Mariano Grossiucraina
Categorii: DiasporaRăzboi in Ucraina