Șeful Autorităţii Judiciare a Iranului: Femeile care încalcă regulile codului vestimentar islamic vor fi pedepsite

Femeile care încalcă regulile codului vestimentar islamic vor fi pedepsite, a afirmat luni şeful Autorităţii Judiciare a Iranului, Gholam-Hossein Mohseni Ejei, citat de agenţia oficială IRNA, transmite Reuters, potrivit agerpres.

“Înlăturarea hijabului (vălul musulman) este echivalent cu a arăta ostilitate faţă de Republica islamică şi valorile sale. Persoanele care se angajează la astfel de acte anormale vor fi pedepsite”, a declarat responsabilul iranian.

Citește și : Biden: Trebuie să cunoaştem istoria americană, ‘binele, dar şi răul’

“Cu ajutorul justiţiei şi al executivului, autorităţile vor utiliza toate mijloacele disponibile în privinţa celor care cooperează cu duşmanul şi comit acest păcat care dăunează ordinii publice”, a adăugat acesta.

Decesul, pe 16 septembrie anul trecut, al tinerei kurde Mahsa Amini, după ce a fost arestată de poliţia moravurilor pentru încălcarea codului vestimentar a declanşat proteste pe plan naţional devenite cea mai dură provocare la adresa regimului teocratic din Iran de după revoluţia islamică din 1979, notează Reuters. Campania severă de reprimare a mişcării de contestare a determinat încetarea protestelor în cea mai mare parte, în ultimele săptămâni.

Citește și : Taiwanul avertizează cu privire la ‘intrarea bruscă’ a armatei chineze în apropierea insulei

This post was last modified on 06/03/2023 16:26 16:26

Tags: Gholam Hossein Mohseni EjeiIranRepublica islamică
Categorii: Sinteze