X

Şeful Bisericii Ortodoxe greceşti denunță atacul asupra unui preot ortodox la Lyon: ‘O oroare care depăşeşte logica umană’

Şeful Bisericii Ortodoxe greceşti, arhiepiscopul Ieronymos, a denunţat sâmbătă atacul asupra unui preot ortodox grec care a fost grav rănit la Lyon, în Franţa, numind acest act drept o ”oroare care depăşeşte logica umană”, relatează AFP, potrivit agerpres.

”Această oaroare depăşeşte logica umană, faptul că o religie poate înarma mâinile teroriştilor orbiţi de ură”, a afirmat monseniorul Ieronymos citat de agenţia presă din Grecia, Ana.

Citește și : Macron: Musulmanii pot fi ‘şocaţi’ de caricaturile cu profetul Mohamed, dar că ele nu justifică violenţa

Părintele Nikolaos Kakavelakis, în vârstă de 52 de ani, a fost împuşcat de două ori, în jurul orei locale 17:00, în timp ce închidea biserica, a declarat o sursă de poliţie. Într-o declaraţie publicată sâmbătă, Ministerul grec de Externe a condamnat atacul şi a declarat că va rămâne în contact cu autorităţile franceze.

Autorul atacului a fugit de la faţa locului după ce a tras în prelat care se afla în afara bisericii, a informat poliţia anterior. Autorităţile locale şi procurorii au spus că nu sunt clare încă motivele acestui act şi nu au indicat dacă este legat de terorism. Parchetul din oraş a deschis o anchetă pentru tentativă de crimă. La Paris, ministrul de interne Gerald Darmanin a creat o celulă de criză la minister.

Citește și : Ciocniri între manifestanţi împotriva restricţiilor şi poliţie în Spania şi Italia

Tags: frantaGérald DarmaningreciaIeronymosLyon
Categorii: Diaspora