Şeful diplomaţiei americane se aşteaptă la negocieri dure cu Coreea de Nord

Publicat:

 Şeful diplomaţiei americane Mike Pompeo a avertizat miercuri că se aşteaptă la discuţii greoaie cu Coreea de Nord, deşi continuă să spere că se va ajunge la un acord privind denuclearizarea în peninsula coreeană, transmite AFP, potrivit agerpres.

Într-un interviu acordat canalului de televiziune CBS, secretarul de stat american a abordat prudent subiectul şi a ţinut să precizeze că summitul din Vietnam dintre cei doi lideri a fost mult mai nuanţat decât versiunea apărută în presă.


Citește și : Statele Unite sancţionează persoane şi entităţi care oferă susţinere mişcării Hezbollah

Cea de-a doua întâlnire dintre Donald Trump şi Kim Jong-Un din februarie de la Hanoi s-a încheiat cu un eşec, liderul nord-coreean solicitând o ridicare a sancţiunilor prea mare din punctul de vedere al preşedintelui american, în schimbul unui început al procesului de denuclearizare, considerat prea timid. Ulterior, Phenianul a criticat linia dură a secretarului de stat Mike Pompeo şi a cerut părţii americane ca acesta să nu mai participe la viitoarele negocieri.

“O să fie greoi. O să fie dificil. Sper că vom avea multe alte oportunităţi pentru a discuta în mod serios despre modalitatea de a face să avanseze acest proces”, a apreciat Mike Pompeo.
“Este o provocare enormă ca acea ţară să facă această schimbare”, a spus el. “De foarte mult timp li s-a spus oamenilor că acele arme nucleare sunt lucrul care îi protejează. Acum trebuie sa treacă la abordarea conform căreia “acelea sunt lucrurile care îi pun în pericol”, a estimat secretarul de stat american, conform Reuters.

Citeşte şi: Deutsche Bank a trimis procuraturii americane acte referitoare la Donald Trump

Mike Pompeo, care s-a deplasat de patru ori până acum în capitala nord-coreeană, a asigurat săptămâna trecută că se află în continuare în fruntea echipei de negocieri, în pofida solicitării părţii nord-coreene de a fi îndepărtat.

El s-a declarat convins de faptul că liderul nord-coreean este pregătit să ia măsuri în vederea renunţării la armele nucleare în schimbul diminuării cât de mici a izolării sale.

“Doar timpul va putea să confirme, dar am văzut suficient de mult pentru a crede că există o oportunitate reală de a schimba în mod fundamental paradigma strategică a peninsulei”, a afirmat secretarul de stat american.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Peste 230 de granturi destinate studiilor superioare de doctorat științific și profesional

Peste 230 de granturi destinate studiilor superioare de doctorat științific și profesional În acest an academic, statul oferă finanțare pentru 232 de granturi destinate studiilor...

5 to go intră pe piaţa din Republica Moldova cu o cafenea

5 to go intră pe piaţa din Republica Moldova cu o cafenea Lanțul de cafenele 5 to go își extinde prezența internațională și pe piața...

Au furat ciocolate de peste 1000 de euro. Doi moldoveni reținuți în Germania

Au furat ciocolate de peste 1000 de euro. Doi moldoveni reținuți în Germania Doi moldoveni au fost reținuți în Germania. Cei doi au fost...

Atenție! Se caută un copil

Atenție! Se caută un copil Un copil de 10 ani este de negăsit, iar poliția cere ajutorul cetățenilor. Băiatul, originar din satul Nicolaevca, astăzi dimineață a...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.