Șeful diplomației de la Kiev: Ambasadorul american la UE nu a condiţionat ajutorul SUA de ancheta asupra lui Biden

Publicat:

Ministrul de Externe al Ucrainei, Vadim Pristaiko, a declarat joi că ambasadorul american la Uniunea Europeană, Gordon Sondland, nu a condiţionat în mod explicit acordarea ajutorului militar de către Statele Unite pentru Kiev de deschiderea unei anchete împotriva fostului vicepreşedinte Joe Biden şi a fiului acestuia, Hunter Biden, a relatat agenţia de presă Interfax Ucraina, preluată de Reuters şi AFP, potrivit agerpres.

“Ambasadorul Sondland nu ne-a spus, şi cu siguranţă nu mi-a spus mie, despre vreo legătură între asistenţă şi investigaţii. Ar trebui să îl întrebaţi pe el”, a declarat Pristaiko despre ambasadorul SUA la UE.


Citește și : Ursula von der Leyen ignoră mofturile britanicilor şi INSISTĂ pentru învestirea CE pe 1 decembrie

“Nu am văzut niciodată o relaţie directă între investigaţii şi asistenţa de securitate”, a afirmat şeful diplomaţiei ucrainene, citat Interfax Ucraina.

“Da, au fost menţionate investigaţiile, ştiţi, în discuţia dintre preşedinţi. Dar nu a existat nicio conexiune clară între aceste evenimente”, a adăugat el.

Trump este acuzat de abuz de putere în scopuri personale de oponenţii democraţi, pentru că ar fi condiţionat îngheţarea unui ajutor de securitate în valoare de aproape 400 de milioane de dolari pentru Ucraina pentru a pune presiune asupra preşedintelui Volodimir Zelenski să deschidă investigaţii împotriva lui Biden, potenţialul principal rival al lui Trump în cursa pentru alegerile prezidenţiale din 2020, şi a fiului său, care era angajat al unei companii ucrainene de gaz.

Trump spune că ancheta împotriva sa este o vânătoare de vrăjitoare.

Comentariile lui Vadim Pristaiko vin la o zi după ce William Taylor, ambasadorul american în exerciţiu în Ucraina, a depus mărturie în prima audiere publică, televizată, în cadrul anchetei din Congres pentru demiterea lui Trump, după şase săptămâni de audieri cu uşile închise.

În dezvăluirea care a atras cea mai mare atenţie, Taylor a evidenţiat interesul special al lui Trump ca Ucraina, aliat din Europa de Est al SUA, să îl ancheteze pe Biden şi a reiterat faptul că a înţeles că ajutorul american în domeniul securităţii în valoare de 391 de milioane de dolari va fi oprit dacă Kievul nu cooperează.

Citește și : Deval Patrick, un alt democrat care vrea să-i ia locul lui Trump la Casa Albă

Taylor a spus că un membru al stafului său a auzit o discuţie telefonică la 26 iulie între Trump şi Sondland în care preşedintele republican întreba despre investigaţia asupra lui Biden şi a fiului acestuia şi în care Sondland i-a spus că autorităţile ucrainene sunt dispuse să facă acest lucru.

Discuţia a avut loc la o zi după ce Trump i-a cerut lui Zelenski în timpul unei convorbiri telefonice să deschidă investigaţiile.

Trump susţine în schimb că discuţia sa cu Zelenski a fost una “perfectă”.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.