Şeful diplomaţiei europene intră în carantină

Publicat:

Şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, şi comisarul european pentru gestionarea crizelor, Janez Lenarcic, au anunţat marţi seară că intră în carantină după ce au fost în contact cu persoane testate pozitiv la COVID-19, la o săptămână după o vizită în Etiopia, notează AFP, potrivit agerpres.

“Am fost informat marţi după-amiază că un membru al delegaţiei care a călătorit cu mine şi cu Janez Lenarcic în Etiopia săptămâna trecută a fost testat pozitiv la coronavirus”, a explicat spaniolul Josep Borrel, 73 de ani, într-un mesaj pe contul său de Twitter.


Citește și: Olanda legalizează EUTANASIA copiilor bolnavi

“Am fost testat negativ la revenire duminică. Mă autoizolez conform regulilor şi voi aştepta pentru a face al doilea test”, a adăugat el.

Slovenul Janez Lenarcic, 52 de ani, a anunţat şi el pe Twitter că a fost “informat că un membru al echipei sale, care nu a fost în misiune în Etiopia la sfârşitul săptămânii trecute, a fost testat pozitiv al COVID-19”, indicând că se izolează în aşteptarea celui de-al doilea test.

“Nu am niciun simptom şi mă simt bine”, a preciza el. “Eu şi membrii echipei mele cu care care am mers în Etiopia am fost testaţi înainte de vizită şi după revenirea la Bruxelles, toţi şi de fiecare dată negativ”, a adăugat comisarul european.

Reglementările din Belgia prevăd o carantină de şapte zile cu începere de la ultimul contact cu o persoană pozitivă.

Citește și: Uniunea Europeană este pregătită pentru un Brexit DUR

Până în prezent, un singur membru din cei 27 ai executivului european, comisarul bulgar pentru cercetare, Mariya Gabriel, a fost testată pozitiv la COVID-19.

În carantină după ce a fost în contact cu un membru bolnav al echipei sale, un test a arătat sâmbătă că şi ea a contactat virusul. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.