Șeful diplomației franceze sugerează un moratoriu în confruntarea comercială dintre UE şi SUA

Publicat:

Ministrul francez al afacerilor externe a sugerat duminică un moratoriu în ceea ce priveşte confruntarea comercială dintre Statele Unite şi Uniunea Europeană, considerând că acesta ar permite soluţionarea unui ‘dosar care otrăveşte pe toată lumea’, informează AFP, potrivit agerpres.

Dosarul care otrăveşte pe toată lumea este cel a creşterii preţurilor şi a taxelor pe oţel, tehnologia digitală, Airbus şi mai precis sectorul nostru vitivinicol”, a declarat Jean-Yves Le Drian într-un interviu pentru Journal du Dimanche.


Citește și : Numărul cazurilor suspecte de abuz asupra copiilor după primul lockdown din Anglia, în creştere

‘Dacă am putea găsi rapid o metodă care să permită soluţionarea acestei dispute cu Europa şi Franţa, ar fi un pas înainte”, a estimat şeful diplomaţiei franceze. ‘Poate dura ceva timp dar, între timp, putem oricând decreta moratorii’.

Noile taxe vamale americane, anunţate la sfârşitul anului, vizează produse franceze şi germane: + 25% în cazul vinurilor ne-spumante, a mustului de struguri şi coniacurilor şi + 15% pentru anumite componente ale aeronavelor.

Acestea intră în vigoare la câteva zile după sfârşitul mandatului preşedintelui Donald Trump. Între-timp, relaţiile comerciale dintre SUA şi UE s-au deteriorat profund. Aceste taxe se adaugă celor impuse în 2019 altor produse europene (vin, brânză, ulei de măsline, whisky) şi avioanelor Airbus.

Citește și : Senatul SUA a publicat documente despre ancheta privind contacte între echipa preşedintelui Trump şi Rusia

Un alt conflict, cel al taxei franceze asupra giganţilor digitali, a lăsat de mai bine de un an să planeze ameninţarea unor taxe vamale de 100% pentru anumite produse franceze, cum ar fi brânzeturile, produsele de înfrumuseţare sau poşetele.

Franţa a confirmat în noiembrie că va percepe impozitul pe ‘Gafa’ (Google, Amazon, Facebook şi Apple), expunându-se riscului punerii în practică de către Washington a ameninţării sale, care priveşte produsele franceze, estimate la o valoare de 1,3 miliarde dolari.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Tehnologiile moderne în crearea monedelor comemorative, discutate la Monetăria Statului din România

Tehnologiile moderne în crearea monedelor comemorative, discutate la Monetăria Statului din România Procesele tehnice și tehnologiile moderne utilizate în crearea monedelor comemorative au fost discutate...

A cucerit Everestul de 10 ori, dar a scăpat greu de o căsnicie abuzivă cu un român: Povestea uluitoare a alpinistei Lhakpa Sherpa

A cucerit Everestul de 10 ori, dar a scăpat greu de o căsnicie abuzivă cu un român: Povestea uluitoare a alpinistei Lhakpa Sherpa Lhakpa Sherpa...

Barcelona va majora taxa turistică la 4 euro pe noapte

Barcelona va majora taxa turistică la 4 euro pe noapte Consiliul Local al Barcelonei a aprobat majorarea taxei turistice de la 3,25 euro la 4...

O sportivă de 19 ani, OUT de la Paris, după ce a fost lovită de o mașină la un antrenament

O sportivă de 19 ani, OUT de la Paris, după ce a fost lovită de o mașină la un antrenament În ziua ceremoniei de deschidere...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.