Șeful diplomaţiei irlandeze: Discuţiile între UE şi Londra rămân complexe şi pline de provocări

Publicat:

Probleme foarte complexe şi pline de provocări rămân să fie rezolvate în discuţiile dintre negociatorii Londrei şi Uniunii Europene cu privire la regulile comerciale post-Brexit pentru Irlanda de Nord, a afirmat joi ministrul de externe irlandez Michéal Martin, relatează Reuters, potrivit agerpres.

Martin a făcut această afirmaţie după o întrevedere cu ministrul britanic pentru Irlanda de Nord, Chris Heaton-Harris, şi urmează unei declaraţii prudente făcute miercuri de şeful diplomaţiei britanice, James Cleverly, conform căreia încă există diferenţe reale între UE şi Regatul Unit, iar rezolvarea lor va lua ceva timp.


Citește și : Cine sunt favoriţii la prezidenţialele din Cehia: Un fost prim-ministru, un general şi o economistă

El nu a dorit să comenteze informaţia difuzată de Bloomberg potrivit căreia UE şi Regatul Unit se pregătesc pentru intrarea, chiar de săptămâna viitoare, într-o fază intensă a negocierilor.

Discuţiile se referă la Protocolul nord-irlandez, care este anexat Acordului de retragere a Regatului Unit din UE. Documentul prevede că, pentru a preveni o reintroducere a frontierei fizice între provincia Irlanda de Nord şi Republica Irlanda (ţară membră a Uniunii Europene) ce ar ameninţa Acordul de pace din Vinerea Mare semnat în 1998, controalele vamale se efectuează în porturile nord-irlandeze, inclusiv pentru mărfurile venite din Marea Britanie.

Britanicii au refuzat să implementeze multe dintre controale şi au criticat UE pentru că s-a dovedit prea zeloasă în punerea în aplicare a Protocolului nord-irlandez, despre care Londra susţine afectează afacerile din Irlanda de Nord şi adânceşte impasul politic din această provincie.

Percepţia că Protocolul erodează locul Irlandei de Nord în interiorul Regatului Unit a provocat iritarea multor unionişti şi a condus la un boicot din partea Partidului Democratic Unionist (DUP), ce doreşte abrogarea Protocolului şi refuză de un an să facă parte din guvernul local de la Belfast.

De partea sa, Bruxellesul a afirmat că este flexibil, dar a refuzat să rescrie Protocolul.

Citește și : Justiţia spaniolă renunţă la principalul capăt de acuzare împotriva lui Puigdemont

În Irlanda de Nord, susţinătorii catolici ai reunirii cu Republica Irlanda şi cei protestanţi ai menţinerii provinciei în interiorul Regatului Unit au avut timp de câteva decenii un conflict civil soldat cu mii de victime. O soluţie a fost găsită în 1998 prin Acordul de pace din Vinerea Mare, care prevede că guvernul regional este format întotdeauna de cele mai mari două partide din fiecare comunitate.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.