Şeful diplomaţiei irlandeze: Partidele din Irlanda de Nord ar trebuie să formeze guvernul delegat în câteva săptămâni

Publicat:

Guvernele britanic şi irlandez vor acorda partidelor din Irlanda de Nord un termen de câteva săptămâni pentru a finaliza negocierile pentru formarea unui nou guvern în care puterile sunt împărţite (între unionişti şi naţionalişti, n.r.), a declarat joi ministrul de externe irlandez, Simon Coveney (foto), potrivit Reuters, transmite şi agerpres.

”Cred că discutăm de săptămâni mai degrabă decât de luni. Suntem foarte conştienţi că timpul presează şi cred că toate partidele recunosc acest lucru”, a spus Coveney.


Citeşte şi: 52 de oameni au ars de vii într-un autobuz care a luat foc în mers

Începând din ianuarie anul trecut, Irlanda de Nord nu are un guvern delegat, ceea ce a sporit şansele plasării provinciei britanice sub administrarea directă a Londrei, pentru prima dată în ultimii zece ani.

Principalul impediment în negocierile dintre formaţiunea naţionalistă Sinn Fein şi Partidul Democrat Unionist (DUP) este dezacordul cu privire la drepturile vorbitorilor de limbă gaelică.

Londra s-a văzut nevoită să impună un buget privind Irlanda de Nord – primul pas către plasarea provinciei britanice sub administrarea directă a Londrei – întrucât până la 6 noiembrie anul trecut la Belfast nu a fost format un nou guvern în care puterile sunt împărţite.

Citeşte şi: Europa ne-a luat la ochi: ‘Foarte puţine progrese în prevenirea corupţiei’

Acordul de pace din 1998, care a pus capăt violenţelor interconfesionale ce durau de 30 de ani în Irlanda de Nord, a instaurat un mod de guvernare comun între unionişti şi naţionalişti, însă demisia în ianuarie 2017 a vicepremierului Martin McGuinness a distrus coaliţia respectivă. În trecut, guvernarea din Irlanda de Nord a trebuit să fie suspendată în mai multe rânduri de către Londra, ultima oară în 2007.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.