Șeful diplomației mexicane face o vizită în Rusia

Publicat:

Ministrul afacerilor externe al Mexicului, Marcelo Ebrard, va întreprinde o vizită de lucru în Rusia în perioada 24-28 aprilie, a anunţat Ministerul de Externe mexican într-un comunicat emis miercuri seara, informează joi TASS, potrivit agerpres.

Vizita se va desfăşura în cadrul “unui dialog politic deschis” între cele două ţări şi “în spiritul cooperării bilaterale pe marginea mai multor probleme”, dintre care se evidenţiază lupta împotriva pandemiei de coronavirus. “În timpul vizitei sale la Moscova, şeful diplomaţiei mexicane se va întâlni cu ministrul de externe rus Serghei Lavrov, care a fost la rândul său în Mexic în februarie 2020”, se precizează în comunicat.


Citește și: Washingtonul reacționează dur la ultimul anunț al Teheranului

Marcelo Ebrard plănuieşte de asemenea să poarte discuţii cu reprezentanţi ai structurilor ce elaborează, produc şi distribuie doze de vaccin Sputnik V, precum să şi viziteze Centrul Naţional de Cercetare în domeniul Epidemiologiei şi Microbiologiei ‘N.F. Gamalei’ al Ministerului rus al Sănătăţii.

La începutul lui aprilie, Marcelo Ebrard a anunţat, în timpul unei conferinţe de presă susţinute alături de preşedintele mexican Andres Manuel Lopez Obrador, că plănuieşte să întreprindă vizite în Rusia şi China, în cadrul eforturilor guvernului de a se asigura că acordurile sale pentru aprovizionarea cu vaccinuri anti-COVID-19 vor fi onorate. Ministrul a mai spus că datele exacte când vor avea loc aceste vizite urmează să fie precizate, dar că intenţionează să le facă “foarte curând”, potrivit Reuters.

Citește și: Un sfert din decesele Covid NU SUNT CAUZATE de virus

Mexicul utilizează vaccinul rusesc pentru imunizarea populaţiei vârstnice. A treia tranşă de Sputnik V a ajuns în această ţară din America Latină pe 31 martie. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Autoritatea sanitară europeană se aşteaptă ca mai mulţi oameni să pătrundă în Europa cu noua variantă de mpox

Autoritatea sanitară europeană se aşteaptă ca mai mulţi oameni să pătrundă în Europa cu noua variantă de mpox Centrul European de Prevenire şi Control al...

Madonna sprijină financiar un proiect promovat de parcul arheologic Pompei

Madonna sprijină financiar un proiect promovat de parcul arheologic Pompei Starul pop Madonna a vizitat vineri seara Pompei, întâlnindu-se cu un grup de adolescenţi şi...

X își suspendă afacerile în Brazilia din cauza unei dispute privind cenzura

X își suspendă afacerile în Brazilia din cauza unei dispute privind cenzura X și-a închis biroul din Brazilia din cauza unei dispute legate de cenzură....

ChatGPT devine mai ‘vorbăreț’ cu ‘modul vocal avansat’

ChatGPT devine mai 'vorbăreț' cu 'modul vocal avansat' OpenAI a uimit utilizatorii când a demonstrat un mod vocal actualizat pentru cea mai avansată versiune a...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.