X

Şeful diplomaţiei nipone va întreprinde sâmbătă o vizită în China

Şeful diplomaţiei nipone, Yoshimasa Hayashi, va întreprinde, începând de sâmbătă, o vizită oficială la Beijing, prima vizită a unui ministru de externe al Japoniei în China după 2019, a anunţat Tokyo vineri, informează AFP, potrivit agerpres.

În timpul acestei deplasări de două zile, Hayashi are programată o întrevedere cu omologul său chinez Qin Gang, potrivit unui comunicat al Ministerului de Externe nipon.

Citeşte şi: Democrația încă mai rezistă în Israel – Black News

În ultimii ani, relaţiile dintre Tokyo şi Beijing au devenit tensionate, Japonia urmărind cu îngrijorare puterea militară în creştere a Chinei în regiune.

În noiembrie anul trecut, prim-ministrul nipon Fumio Kishida şi preşedintele chinez Xi Jinping au avut o întrevedere în marja unui summit la Bangkok şi s-au angajat să continue contactele la nivel înalt.

Tokyo a acuzat navele chineze că îşi înmulţesc incursiunile, în special în apropiere de insulele nelocuite din Marea Chinei de Est, pe care Japonia le administrează sub numele de Senkaku, dar pe care China le revendică sub numele Diaoyu.

Săptămâna aceasta, Tokyo a cerut Beijingului să elibereze un om de afaceri nipon deţinut de autorităţile chineze în baza unor acuzaţii neprecizate de încălcare a legilor naţionale.

În gardă faţă de puterea militară în creştere a Chinei şi stimulată de invazia rusă asupra Ucrainei, Japonia şi-a modificat strategia în materie de apărare şi securitate.

Anul trecut, Tokyo a anunţat proiecte menite să majoreze cheltuielile sale pentru apărare la 2% din Produsul Intern Brut (PIB) până în 2027.

Citeşte şi: Până și aliații lui Putin se întorc împotriva lui – Black News

China şi Japonia – respectiv a doua şi a treia economii mondiale – sunt parteneri comerciali esenţiali şi înainte de pandemia de COVID-19, era prevăzut ca Xi Jinping să întreprindă o vizită de stat la Tokyo.

Cu toate acestea, de atunci relaţiile s-au deteriorat considerabil, pentru că Beijingul se întăreşte militar, îşi desfăşoară puterea în regiune şi dincolo de ea, şi adoptă o linie mai dură faţă de rivalităţile teritoriale.

Tags: BeijingChinacovid-19DiaoyuFumio KishidaJaponiaMarea Chinei de EstQin GangSenkakutokyoXi JinpingYoshimasa Hayashi
Categorii: Știrile zilei