X

Șeful diplomației ucrainene: Kievul şi Moscova sunt încă departe de a realiza un schimb de prizonieri total

Kievul şi Moscova sunt încă departe de a realiza un schimb de prizonieri total, a declarat joi ministrul de externe ucrainean Dmitro Kuleba, citat de Reuters, scrie agerpres.

“Desigur, suntem încă departe de a realiza un schimb de prizonieri integral, dar Rusia şi Ucraina trebuie să continue să coopereze”, a declarat Kuleba în cursul unui briefing online, după o videoconferinţă cu omologii săi din Rusia, Germania şi Franţa.

Citește și : Slovenia şi Ungaria încep relaxarea măsurilor de izolare

Conflictul – declanşat în 2014 în estul Ucrainei, unde o bună parte a regiunii Donbas este controlată de rebelii separatişti proruşi – s-a soldat cu peste 13.000 de morţi până în prezent, conform cifrelor ONU.

Kremlinul a denunţat joi absenţa unui progres în reglementarea conflictului din Donbas, în special în privinţa implementări înţelegerilor convenite la ultimul summit din decembrie trecut la Paris, în pofida schimbului de prizonieri între Ucraina şi separatiştii proruşi, potrivit EFE.

Într-o declaraţie de presă făcută de purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, înaintea videoconferinţei între miniştrii de externe din aşa-numitul “Format Normandia” (Franţa, Germania, Ucraina şi Rusia) cu privire la reglementarea conflictului din Donbas, el a evocat necesitatea separării forţelor de o parte şi de alta a liniei de contact sau deschiderea mai multor puncte de trecere între cele două tabere pentru a uşura transporturile umanitare.

În capitala franceză, unde în decembrie trecut s-au întâlnit pentru prima preşedintele rus Vladimir Putin cu omologul său ucrainean Volodimir Zelenski, au fost abordate de asemenea organizarea alegerilor în zonele separatiste şi acordarea unui statut special regiunilor Doneţk şi Lugansk, controlate în prezent de către rebelii separatişti.

Peskov a invitat Kievul să nu pună “noi condiţii” pentru reglementarea conflictului fără a discuta mai întâi cu autoproclamatele republici Doneţk şi Lugansk.

Citește și : Heinz-Christian Strache revine în politică şi râvneşte la funcţia de primar al Vienei

“Moscova nu este parte a conflictului.Ucrainenii trebuie să discute această temă între ei”, a insistat el.

În finalul videoconferinţei în “format Normandia”, ministrul de externe german Heiko Maas a declarat că Moscova şi Kievul nu trebuie să abuzeze de actuala pandemie de COVID-19 pentru a încetini rezolvarea conflictului din estul Ucrainei, potrivit DPA.

Tags: Dmitro Kulebakievmoscovaprizonierirusiaucraina
Categorii: Diaspora