X

Șeful Executivului divulgă cum ar vrea să fie presa din R. Moldova

Șeful Executivului divulgă cum ar vrea să fie presa din R. Moldova

Premierul Dorin Recean consideră că R. Moldova trebuie să dezvolte în continuare  o piață media liberă care să susțină un jurnalism de calitate și, în același timp ferit de propagandă și dezinformare.

Citește și: De Ziua Libertății Presei, CJI constată problemele grave cu care se confruntă mass-media din R. Moldova

„O societate care respectă și protejează jurnaliștii este una care îmbrățișează adevărul și valorile europene. Iar atunci când democrația este amenințată de elementele unui război hibrid – dezinformarea și propaganda, ne bazăm pe o presă liberă și independentă, care să ne furnizeze informații veridice și imparțiale… Adevărul nu poate fi suprimat! Unitatea noastră în apărarea acestei valori fundamentale este esențială pentru democrația în Republica Moldova. Încurajez toți cetățenii și instituțiile guvernamentale să continue să sprijine și să protejeze presa liberă și independentă. Trebuie să dezvoltăm, în continuare, o piață media liberă care să susțină un jurnalism de calitate, care ne informează și ne provoacă gândirea, dar și pentru a avea un spațiu audiovizual curat, ferit de propagandă și dezinformare”, menționează șeful Executivului în mesajul său lansat cu ocazia Zilei Libertății Presei.

Tags: mesajul lui Receanpremierul Dorin Receanșeful ExecutivuluiZiua LIbertatii presei
Știrile zilei