Şeful GUR nu exclude ‘mai multe atacuri pe teritoriul Rusiei’

Publicat:

Şeful Direcţiei principale de informaţii a Ministerului ucrainean al Apărării (GUR), Kirilo Budanov, nu a exclus posibilitatea ca şi alte atacuri să aibă loc pe teritoriul rus pe lângă cele care au avut loc deja, fără să precizeze dacă în spatele lor se vor afla forţele ucrainene, anunţând totodată că Ucraina pregăteşte o contraofensivă “mult mai intensă” începând din luna martie, relatează joi EFE, potrivit agerpres.  

Budanov a făcut aceste declaraţii într-un interviu acordat canalului de televiziune american ABC News în care a evocat unele atacuri survenite pe teritoriul Rusiei, atribuite de Moscova Ucrainei, însă pe care Kievul nu şi le-a asumat oficial.


Citește și : La doi ani după asaltul asupra Capitoliului, poliţia caută în continuare 350 de suspecţi

În acest sens postul de televiziune american aminteşte de un presupus atac produs la 26 decembrie asupra bazei aeriene Engels din Rusia, situată la peste 1.200 de kilometri de graniţa cu Ucraina, în legătură cu care Budanov a recunoscut că “s-a bucurat” , deşi a negat că în spatele acestuia s-ar afla forţele ucrainene. În total, în decembrie, acest aerodrom a fost atacat de drone de trei ori, potrivit media ucrainene.

Şeful GUR a anunţat că “atacurile vor merge din ce în ce mai adânc” în interiorul Rusiei, deşi a ţinut să precizeze că, în orice caz, nu va putea vorbi despre responsabilitatea ţării sale pentru aceste incidente decât după ce războiul se va fi încheiat.

Întrebat de jurnalista ABC News, Britt Clennett, cu privire la atacurile din Crimeea, peninsula ucraineană anexată ilegal de Rusia în 2014, Budanov s-a limitat să spună că: “Crimeea este teritoriu ucrainean, putem folosi orice armă pe teritoriul nostru”.

Într-un alt moment al interviului realizat la Kiev, Budanov a subliniat că armamentul Rusiei se epuizează, situaţie ce o obligă să recurgă la soluţii “mai ieftine” şi “mai abundente”, precum dronele ‘Shahed’ de fabricaţie iraniană, care au semănat panică în rândul populaţiei ucrainene.

În acelaşi interviu, el s-a referit şi la ajutorul militar oferit Ucrainei de către SUA, care au anunţat că vor trimite ţării sale un sistem de apărare antirachetă Patriot.

“Aş dori să-mi exprim recunoştinţa pentru tot ajutorul pe care l-am primit şi să vă rog să continuaţi să susţineţi Ucraina”, a afirmat el, înainte de a-i promite “contribuabilului american” că nu va regreta trimiterea acestui ajutor, căci datorită lui “vom schimba împreună această lume”.

Budanov a mai spus că se aşteaptă ca vehiculele blindate de luptă americane Bradley să ajungă în curând în Ucraina: “Le aşteptăm. Aşteptăm cu nerăbdare să le vedem. Aceasta va îmbunătăţi semnificativ capacitatea de luptă a unităţilor noastre”.

Totodată, el a subliniat că luptele “vor fi mai intense” în luna martie, dat fiind faptul că Ucraina plănuieşte o ofensivă majoră în primăvară.

Citește și : Secretarul general al NATO se teme de Rusia: ‘Este periculos să o subestimăm’

“Acela va fi (momentul în care vom vedea mai multe) eliberări de teritorii şi înfrângeri finale ale Federaţiei Ruse”, a subliniat el. “Asta se va întâmpla în toată Ucraina, din Crimeea până în Donbas”, în estul ţării şi, în prezent, controlat parţial de Rusia.

“Obiectivul nostru – şi noi asta vom reuşi – este de a reveni la graniţele din 1991, în care Ucraina a fost recunoscută de toţi subiecţii dreptului internaţional”, a afirmat Budanov.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Comisia Europeană a aprobat plata către Ucraina a unei noi tranşe din ajutorul de 50 de miliarde de euro

Comisia Europeană a aprobat plata către Ucraina a unei noi tranşe din ajutorul de 50 de miliarde de euro Comisia Europeană a anunţat miercuri că...

Kremlinul neagă eşecul ofensivei sale în regiunea ucraineană Harkov

Kremlinul neagă eşecul ofensivei sale în regiunea ucraineană Harkov Kremlinul a negat miercuri că ofensiva sa în regiunea Harkov, în nord-estul Ucrainei, a eşuat, chiar...

Patrick Turner, numit reprezentant al NATO în Ucraina

Patrick Turner, numit reprezentant al NATO în Ucraina Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a anunţat miercuri numirea britanicului Patrick Turner în calitate de reprezentant...

Rusia și Ucraina fac schimb de 180 de prizonieri

Rusia și Ucraina fac schimb de 180 de prizonieri Rusia și Ucraina ar urma să schimbe 180 de prizonieri în cadrul unui acord facilitat de...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.