X

Șeful Guvernului catalan face apel la inițierea unui dialog cu Guvernul de la Madrid

Șeful guvernului regional din Catalonia, Quim Torra, a făcut apel sâmbătă la inițierea unui dialog cu Guvernul de la Madrid, în contextul protestelor violente care au izbucnit în urma condamnării mai multor lideri catalani separatiști, relatează site-ul agenției Reuters, potrivit mediafax.

“Îndemn Guvernul premierului în funcție al Spaniei să stea la masa negocierilor pentru discuții”, a declarat Torra.

Citește și : Camera Comunelor va vota amendamente care cer amânarea Brexitului sau un nou referendum

“Violența nu este și nu va fi niciodată soluția noastră, nu în Barcelona, nu în Tarragona, nu în Lleida și nu în Girona”, a adăugat acesta, referindu-se la la orașele unde au avut loc proteste.

Catalonia a organizat în 2017 un referendum privind independenţa faţă de Spania. Plebiscitul, care a avut rezultat proindependenţă, nu a fost aprobat de Curtea Constituţională din Spania. Parlamentul catalan a proclamat independenţa, dar a suspendat decizia. Liderii UE au pledat pentru soluţionarea crizei prin dialog.

După patru luni de deliberări, instanţa supremă de la Madrid a anunțat luni că nouă lideri separatiști catalani au primit sentințe între 9 și 13 ani în închisoare. Decizia a provocat ample proteste la Barcelona și în alte orașe din regiune, soldate cu rănirea a cel puțin 78 de persoane.

Citește și : Proteste în Catalonia: 182 de răniţi şi 83 de arestări

Tags: barcelonacataloniamadridprotesteQuim TorraTarragonaViolente
Categorii: Diaspora