X

Şeful guvernului de uniune naţională din Libia pune sub semnul întrebării intenţiile rivalului său

Şeful guvernului de uniune naţională din Libia (GNA, recunoscut de ONU), Fayez al-Sarraj, a pus duminică sub semnul întrebării agenda rivalului său, mareşalul Khalifa Haftar, cu doar câteva ore înaintea începerii unei conferinţe internaţionale la Berlin destinată să pună capăt conflictului din ţara din nordul Africii, transmite dpa, potrivit agerpres.

“Experienţa îndelungată ne face să punem sub semnul întrebării intenţiile, seriozitatea şi angajamentul celeilalte părţi, despre care ştie toată lumea că vrea doar puterea cu orice preţ”, a declarat al-Serraj, fără a-l numi explicit pe Haftar. “El a refuzat să semneze iniţiativa ruso-turcă, deşi ştia care sunt prevederile acesteia încă înainte de a se deplasa la Moscova”, a explicat al-Serraj, fără a detalia.

Citește și : Zeci de morți în urma unui atac al rebelilor houthi în Yemen

Conferinţa de la Berlin are loc la câteva zile după discuţii pe tema Libiei desfăşurate la Moscova şi unde nu s-au făcut progrese majore. Haftar a părăsit negocierile de la Moscova fără a semna un acord de încetare a focului propus de Rusia şi Turcia, aminteşte dpa.

Al-Serraj a promis să apere Tripoli în cazul în care conferinţa de la Berlin se încheie fără niciun rezultat şi dacă Haftar îşi reia ofensiva asupra capitalei libiene.

“Dacă agresiunea se reia, vom continua să ne apărăm ferm până o vom elimina. Noi nu am atacat pe nimeni”, a insistat al-Serraj.

Tulburări politice şi revolte afectează Libia de la înlăturarea de la putere în 2011 şi executarea fostului dictator Moammar Gaddafi.

În prezent, ţara are două administraţii rivale: guvernul de uniune naţională al lui al-Serraj, cu sediul în capitala Tripoli, şi un guvern cu sediul în Tobruk, estul ţării, aliat al mareşalului Haftar.

Citește și : Cel puțin șase persoane au murit din cauza ploilor torențiale în sud-estul Braziliei

Tags: Fayez al-SarrajKhalifa Haftarmoscovarusiatripoliturcia
Categorii: Știrile zilei