Şeful Interpol avertizează în privinţa formării unei noi grupări jihadiste

Publicat:

Ţări din întreaga lume s-ar putea confrunta cu un al doilea val de activitate legată de gruparea Statul Islamic în contextul în care persoane condamnate pentru infracţiuni minore de terorism îşi termină pedepsele cu închisoarea şi vor fi eliberate, a avertizat miercuri şeful Interpol, Juergen Stock, relatează dpa, scrie Agerpres.

Mulţi dintre cei condamnaţi pentru sprijinirea grupărilor teroriste sau pentru legături cu ele au primit numai “poate 2, 3, 4 sau 5 ani de închisoare, întrucât nu au fost condamnaţi pentru un atac terorist concret”, a declarat Stock presei la Paris.


Citește și : Netanyahu: Israelul va analiza efectele deciziei de retragere a trupelor americane din Siria

“În multe părţi ale lumii… aceste generaţii de susţinători timpurii, terorişti timpurii vor fi eliberaţi în următorii câţiva ani”, a spus el.

Aceste eliberări ar putea alimenta un potenţial “ISIS 2.0”, a avertizat el, folosind acest acronim pentru gruparea extremistă care a controlat pentru scurt timp teritorii din Siria şi Irak şi care a revendicat multe atacuri în alte ţări.

“În condiţiile în care ISIS a fost învinsă din punct de vedere geografic, aceşti indivizi fie vor încerca să se mute în alte zone precum sud-estul Asiei sau Africa, fie să rămână în Europa şi să comită atacuri”, a afirmat Stock.

Baza de date a Interpol pentru documente de identitate false şi furate este un instrument cheie în combaterea viitoarei deplasări a potenţialilor terorişti, care folosesc adeseori identităţi false, a mai spus el.

Citește și : Comisia Europeană cere Statelor Unite să elimine vizele pentru toate ţările membre UE

Organismul internaţional de poliţie a dezvoltat, de asemenea, o bază de dată cu 44.000 de profile de combatanţi străini care s-au alăturat unor grupări extremiste în zone de luptă precum Siria şi Irak, a afirmat el în faţa jurnaliştilor din Asociaţia presei anglo-americane.

“Nu poţi şti unde o astfel de informaţie, la orice punct de trecere a frontierei, poate deveni relevantă şi să le permită autorităţilor să acţioneze într-un stadiu foarte timpuriu”, a mai spus Stock.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.