Şeful KFOR din Kosovo îndeamnă Belgradul şi Priştina la negocieri

Publicat:

Şeful forţelor de menţinere a păcii ale NATO din Kosovo (KFOR), generalul Angelo Michele Ristuccia, a cerut luni Priştinei şi Belgradului să înceapă negocieri şi să pună capăt retoricii inutile, informează AFP, potrivit agerpres.

“Invit din nou ambele părţi să evite retorica inutilă şi să primească această provocare revenind la masa de negocieri, care este singura modalitate de a rezolva situaţia”, a spus el reporterilor la sediul KFOR din Priştina.


Citeşte şi: Lungul drum al mâlului produs de distrugerea barajului de la Kahovka. Ce riscuri sunt pentru litoralul românesc – Black News

“Ambele părţi trebuie să calmeze tensiunile şi să caute o soluţie prin mijloace strict politice şi diplomatice”, a subliniat generalul Ristuccia.

Uniunea Europeană a cerut luni liderilor sârbi şi Serbiei şi Kosovo să vină “necondiţionat” la Bruxelles pentru a lua parte la discuţiile menite să reducă tensiunile din nordul Kosovo. Liderul diplomaţiei europene, Josep Borrell, nu a primit până acum niciun răspuns la invitaţia adresată preşedintelui sârb Aleksandar Vucic şi prim-ministrului kosovar Albin Kurti, a anunţat luni purtătorul său de cuvânt Peter Stano.

Tensiunile au reizbucnit în urma reţinerii de către Serbia a trei ofiţeri de poliţie kosovari. Detenţia acestor ofiţeri de poliţie este cel mai recent episod din săptămânile de tensiuni între cele două părţi în urma alegerilor disputate din nordul kosovar, cu populaţie majoritar sârbă.

La sfârşitul lunii mai, 30 de soldaţi KFOR au fost răniţi în timpul revoltelor organizate de etnicii sârbi în nordul Kosovo.

Citeşte şi: Macron și prințul moștenitor saudit: interese nu întotdeauna convergente – Black News

Tensiunile dintre Kosovo şi Serbia persistă de la războiul dintre forţele sârbe şi rebelii separatişti albanezi care a dus la intervenţia NATO împotriva Belgradului. Kosovo şi-a declarat independenţa în 2008, dar Serbia a refuzat să o recunoască. Sârbii kosovari rămân în mare parte loiali Belgradului, în special în nord, unde sunt majoritari, şi resping orice măsuri luate de Priştina destinate consolidării controlului asupra regiunii.

Serbia consideră Kosovo patria sa spirituală şi istorică, scena unor bătălii cruciale de-a lungul secolelor. Kosovo găzduieşte unele dintre cele mai venerate mănăstiri ale Bisericii Ortodoxe Sârbe.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Doi jurnalişti de la un post local de radio care l-au intervievat pe Biden afirmă că au primit în avans o listă cu întrebări

Doi jurnalişti de la un post local de radio care l-au intervievat pe Biden afirmă că au primit în avans o listă cu întrebări Doi...

13 lucruri neștiute despre Cristiano Ronaldo: CR7 este studiu de caz academic și are o legătură pe viață cu un fost președinte american

13 lucruri neștiute despre Cristiano Ronaldo: CR7 este studiu de caz academic și are o legătură pe viață cu un fost președinte american Cristiano Ronaldo,...

Cinci orășele turistice mai puțin cunoscute din Europa, pentru călătorii care s-au săturat de Paris și Londra

Cinci orășele turistice mai puțin cunoscute din Europa, pentru călătorii care s-au săturat de Paris și Londra Pentru oamenii care vor să descopere unele din...

VIDEO/ Președintele Recep Tayyip Erdogan este în vizită-fulger în Germania, pentru a participa la partida Turcia-Olanda

VIDEO/ Președintele Recep Tayyip Erdogan este în vizită-fulger în Germania, pentru a participa la partida Turcia-Olanda Președintele turc, Recep Erdogan, a fost în tribunele stadionului...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.