X

Șeful NATO se declară de acord cu prezența căștilor albastre în tot Estul Ucrainei

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, s-a declarat joi în favoarea trimiterii Căştilor Albastre în tot estul ucrainean, nu doar pe linia de contact, transmite AFP.

“Sunt favorabil propunerii de a avea forţe de pace ale ONU în Ucraina”, a spus el jurnaliştilor, la finalul unei întâlniri la New York cu ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, în marja Adunării Generale a ONU.

El a menţionat că există două propuneri pe această temă, una a Ucrainei, cealaltă a Rusiei.

“Văd favorabil toate iniţiativele, printre care propunerea rusă, de a avea o prezenţă a ONU în estul Ucrainei. Ceea ce este important este ca ONU să fie prezentă în tot estul ucrainean, şi nu doar pe linia de contact”, a subliniat secretarul general al NATO.

Propunerea Rusiei de a trimite o forţă a ONU în Ucraina, care face obiectul unui proiect de rezoluţie la ONU, vizează doar ca observatorii Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) să fie însoţiţi de Căşti Albastre cu armament uşor.

Propunerea ucraineană merge mai departe. Kievul ar dori forţe de menţinere a păcii în tot estul ucrainean, în special de-a lungul frontierei sale cu Rusia, pentru a împiedica intrarea pe teritoriul său a armelor sau a unor oameni înarmaţi.

Kievul şi Occidentul acuză Rusia de susţinerea militară a separatiştilor în acest conflict, soldat cu peste 10.000 de morţi din aprilie 2014. Ciocniri se produc cu regularitate în pofida acordurilor de pace de la Minsk, semnate mai întâi în 2014, apoi în 2015, şi a numeroaselor armistiţii, de încălcarea cărora cele două părţi se acuză reciproc.

Tags: Acordurile de la Munskcastile albastreEstul UcraineiJens StoltenbergNATOOSCErusiaseparatistii rusiSerghei Lavrovucraina
Categorii: Diaspora