Şeful Pentagonului a ajuns la graniţa cu Coreea de Nord şi a spus care este scopul SUA

Publicat:

Scopul Statelor Unite “nu este războiul” cu Coreea de Nord, a declarat vineri secretarul american al apărării, James Mattis, în timpul unei vizite la frontiera intercoreeană, relatează AFP şi DPA, potrivit agerpres.

Situaţia din Peninsula Coreea s-a deteriorat considerabil de la începutul lui 2016, şi în special în ultimele luni.


Această înrăutăţire a situaţiei este cauzată, pe de o parte, de accelerarea programelor balistice şi nucleare ale Phenianului, care a realizat un al şaselea test nuclear la începutul lui septembrie, şi, pe de altă parte, de schimbul de replici tensionat dintre liderul nord-coreean Kim Jong-Un şi preşedintele american Donald Trump, care va efectua în noiembrie prima sa vizită în Coreea de Sud.

Citeşte şi: Trump a decis declasificarea a 2.800 de documente referitoare la asasinarea fostului preşedinte John F. Kennedy, dar amână publicarea unor documente sensibile

Însă Mattis, care a vizitat zona demilitarizată (DMZ) care separă cele două Corei, a afirmat vineri că SUA îşi doresc o “soluţie diplomatică”.

“Aşa cum a spus clar secretarul de stat (Rex) Tillerson, scopul nostru nu este războiul, ci mai degrabă denuclearizarea completă, verificabilă şi ireversibilă a Peninsulei Coreea”, a spus el în satul de frontieră Panmunjom.

Mattis a mai spus că el şi omologul său sud-coreean Song Young-Moo au “reafirmat angajamentul reciproc în favoarea unei soluţii diplomatice pentru a contracara comportamentul iresponsabil şi în afara legii al Coreei de Nord”.

Spunând despre regimul liderului nord-coreean Kim Jong-Un că este unul ‘opresiv’, Mattis a făcut o comparaţie cu Coreea de Sud, despre care a afirmat că este o democraţie prosperă şi o societate liberă.

Mattis şi Song urmează să participe sâmbătă la un summit anual bilateral dedicat chestiunilor de apărare.

Citeşte şi: Canada va despăgubi cu zeci de milioane de dolari trei persoane acuzate pe nedrept de terorism

Donald Trump va efectua o vizită în Coreea de Sud la 7 şi 8 noiembrie, în cadrul unui turneu în Asia. Iar declaraţiile sale sunt extrem de aşteptate.

La mijlocul lunii septembrie, preşedintele american a ameninţat, de la tribuna ONU, că “va distruge total” Coreea de Nord dacă aceasta ar ataca SUA sau aliaţii lor.

Phenianul a răspuns prin vocea şefului diplomaţiei, Ri Yong Ho, care a spus despre liderul de la Casa Albă că este ‘deranjat mintal’, ‘megaloman’ şi ‘rege mincinos’. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Rusia și-a retras și ultima navă militară pe care o mai avea în Crimeea. Flota rusă „a pierdut controlul asupra Mării Negre”

Rusia și-a retras și ultima navă militară pe care o mai avea în Crimeea. Flota rusă „a pierdut controlul asupra Mării Negre” Rusia și-a retras...

Evenimentele Zilei de 17 iulie în Istorie

Evenimentele Zilei de 17 iulie în Istorie 17 iulie este a 198-a zi a calendarului gregorian și a 199-a zi în anii bisecți.   Sărbătorile Zilei de...

Horoscop 17 iulie 2024

Horoscop 17 iulie 2024  Nativii din zodia Capricorn se concentrează pe carieră, în timp ce Gemenii au o zi plină de energie, potrivit stiripesurse. Horoscop...

Se anunță schimbări majore la ziarul Bild şi site-ul american de ştiri Politico

Se anunță schimbări majore la ziarul Bild şi site-ul american de ştiri Politico Gigantul media german Axel Springer, care deţine popularul tabloid german Bild şi...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.