Șeful Pentagonului reiterează ‘susţinerea de neclintit’ pentru Israel

Publicat:

Secretarul american al apărării Lloyd Austin a reiterat miercuri, într-o convorbire cu omologul său israelian, “susţinerea de neclintit” a SUA pentru dreptul Israelului de a se apăra, a anunţat Pentagonul, informează Reuters, potrivit agerpres.

“Secretarul (american al apărării Lloyd) Austin a transmis susţinerea de neclintit pentru dreptul legitim al Israelului de a se apăra şi a-şi apăra poporul, şi a condamnat ferm lansarea de rachete de către Hamas şi alte grupări” (teroriste), a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, într-un comunicat.


Citește și: Turcia le cere musulmanilor să adopte o poziție clară față de situația din Gaza

“(Austin) a reiterat importanţa faptului ca părţile implicate să întreprindă măsuri pentru a restaura calmul”, a adăugat Kirby.

Şeful Statului Major Interarme din Statele Unite, generalul Mark Milley, a discutat la rândul său cu omologul israelian. “Cei doi lideri au discutat despre situaţia curentă”, a informat un comunicat al armatei americane, fără a face alte precizări.

Citește și: Imagini greu de privit: Un arab a fost LINȘAT de evreii furioși!

Noua spirală a violenţelor în Israel şi în teritoriile palestiniene survine după ciocnirile din ultimele zile în Ierusalimul de Est, sectorul palestinian ocupat şi anexat de către Israel, şi îndeosebi pe Esplanada Moscheilor. Violenţele din ultimele trei zile s-au soldat cu cel puţin 74 de morţi şi sute de răniţi.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

În urma dictatorului

În urma dictatorului Ce se petrece după prăbușirea inevitabilă a unui regim personal. Filmul „Moartea lui Stalin” (2017) începe cu dictatorul prăbușit în stare de inconștiență...

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste (editorial)

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste Sub veghea lui Biden, amenințarea la adresa transporturilor maritime globale a luat amploare. Președintele Biden și-a dedicat discursul de adio...

The New York Times: Cum s-a transformat mințitul în dezinformare

Cum s-a transformat mințitul în dezinformare După momentul în care Donald Trump a contestat validitatea certificatului de naștere al lui Barack Obama, Trump a continuat...

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden (editorial)

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden Succesorul lui va moșteni o lume incomparabil mai primejdioasă Președintele Biden a luat ieri cuvântul la ONU, fiind...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.