X

Șeful Pentagonului transmite că atacurile din Arabia Saudită sunt fără precedent

Mark Esper, secretarul american pentru Apărare, a declarat luni că atacurile recente asupra instalațiilor petroliere din Arabia Saudită sunt fără precedent, iar Statele Unite vor lucra împreună cu aliații săi pentru apărarea ordinii, relatează Reuters, potrivit mediafax.

Esper a anunțat că „ordinea internațională, bazată pe reguli, este subminată de Iran”, în contextul în care Administrația de la Washington consideră Iranul responsabil de efectuarea celor două atacuri.

Citește și : Treisprezece persoane, ucise de fulger în Sudanul de Sud

Declarațiile secretarului american au fost făcute în urma unei întâlniri cu președintele american Donald Trump, în cadrul căreia liderii Departamentului pentru Apărare din SUA l-au pus la curent pe președinte cu ultimele informații.

De asemenea, Mark Esper a anunțat că a vorbit în decursul ultimelor zile cu prințul moștenitor al Arabiei Saudite și cu reprezentanți ai Ministerului Apărării din Irak.

Tags: Arabia sauditaDonald TrumpIrakMark EsperpetroliereStatele UniteSUAwashington
Categorii: Știrile zilei