Şeful Poliției de Frontieră s-a întâlnit cu Avocatul Poporului

Publicat:

Şeful Poliției de Frontieră s-a întâlnit cu Avocatul Poporului

Într-o ședință de lucru, desfășurată între șeful Poliției de Frontieră, Ruslan Galușca și Avocatul Poporului, Ceslav Panico, au fost discutate modalitățile de consolidare a cooperării pe linie de respectare a drepturilor omului la frontieră, inclusiv la Aeroportul Internațional Chișinău, se arată într-un comunicat oficial.

Vezi şi: Putin spune Occidentului că Rusia nu poate fi învinsă în Ucraina (VIDEO) – Stiripesurse.md


În discuții, părțile au punctat subiecte de interes comun, precum controlul frontierelor, provocările întâmpinate și tratamentul persoanelor aflate în zonele de tranzit. De asemenea, au fost abordate procedurile de documentare pentru prevenirea intrării neautorizate în țară și asigurarea accesului la procedura de azil, inclusiv instituirea unui mecanism de raportare către Avocatul Poporului a incidentelor.

Şeful Poliției de Frontieră s-a întâlnit cu Avocatul Poporului

În vederea fortificării cooperării bilaterale, Poliția de Frontieră și Avocatul Poporului au convenit asupra unui parteneriat menit să consolideze eforturile ambelor instituții în promovarea și protejarea drepturilor fundamentale ale cetățenilor. În acest sens, s-a vorbit pe necesitatea stabilirii unor canale de comunicare eficiente astfel facilitând schimbul rapid de informații și coordonarea acțiunilor în diverse situații.

În același timp, cele două entități își propun să își sincronizeze acțiunile pe linie de dezvoltare a competențelor angajaților Poliției de Frontieră, axându-se pe o abordare fundamentată pe drepturile omului, prin intermediul instruirilor și pregătirii continue.

Ședința s-a încheiat cu evocarea unanimă a deschiderii pentru colaborare și dialog în contextul atingerii obiectivelor comune în domeniul asigurării securității și respectării drepturilor fundamentale ale cetățenilor.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Biden comentează decizia Curţii Supreme privind imunitatea lui Trump

Biden comentează decizia Curţii Supreme privind imunitatea lui Trump Preşedintele american Joe Biden a afirmat luni că decizia luată de Curtea Supremă privind imunitatea penală...

O vacanță altfel, comparabilă ca preț cu resorturile turcești, la bordul unui iaht: ‘Perfectă pentru familiile cu copii’

O vacanță altfel, comparabilă ca preț cu resorturile turcești, la bordul unui iaht: 'Perfectă pentru familiile cu copii' Pe grupurile de socializare de pe Facebook...

Evenimentele Zilei de 2 iulie în Istorie

Evenimentele Zilei de 2 iulie în Istorie 2 iulie este a 183-a zi a calendarului gregorian și a 184-a zi în anii bisecți.   Sărbătorile Zilei de 2...

Horoscop 2 iulie 2024

Horoscop 2 iulie 2024 Astrologii vin cu veşti surprinzătoare pentru unii nativi. Leii sunt foarte invidiaţi în această perioadă, în timp ce Racii depind de...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.