Şeful securităţii cibernetice din Marea Britanie CONFIRMĂ atacurile hackerilor ruşi

Publicat:

Piraţi informatici ruşi care au atacat Marea Britanie au vizat sectoarele energiei, telecomunicaţiilor şi media, a afirmat miercuri şeful Centrului naţional britanic pentru securitatea cibernetică (NCSC) Ciaran Martin, citat de AFP, potrivit agerpres.

Activităţile Moscovei reprezintă ‘clar o sursă de preocupare’, subliniază Martin într-un discurs pe care urmează să-l pronunţe în faţa unor experţi din domeniul tehnologiilor.


Fără a ‘intra în detalii’, el ‘confirmă că ingerinţa rusă, pe care a observat-o NCSC anul trecut, se traduce prin atacuri împotriva media britanice, telecomunicaţiilor şi sectorului energetic’.

Acest Centru, subordonat guvernului de la Londra, a răspuns la peste 590 de incidente semnificative de la crearea sa în 2016, dar nu a precizat câte dintre aceste incidente sunt legate de Rusia.

Citeşte şi: Moscova CRITICĂ dur acuzaţiile ‘iresponsabile’ lansate de Theresa May

Luni seara, premierul britanic Theresa May a denunţat cu fermitate actele ‘ostile’ ale Rusiei.

‘Rusia a instigat un conflict în Donbas (estul Ucrainei), a încălcat în mod repetat spaţiul aerian al mai multor ţări europene şi a lansat o campanie susţinută de spionaj cibernetic’, a denunţat Theresa May.

‘Rusia încearcă să facă din informaţie o armă, dispunând ca mass-media de stat să difuzeze informaţii false şi imagini falsificate pentru a semăna discordie în Occident şi a submina instituţiile noastre’, a subliniat şefa executivului britanic, explicând că ţara sa va ‘face tot ceea ce este necesar pentru a se proteja’ şi îşi va ‘consolida securitatea cibernetică’.

Damian Collins, care a condus o comisie parlamentară care se ocupă de astfel de probleme, a declarat pentru AFP că nu există nicio îndoială acum că ‘a existat o ingerinţă rusă în politica britanică’. ‘Nu este vorba de câteva persoane care trimit mesaje din apartamentele lor, ci de sute de persoane organizate într-un mod serios pentru a răspândi informaţii false în fiecare zi prin intermediul reţelelor sociale”.

Citeşte şi: Un avion de pasageri S-A PRĂBUŞIT în Rusia. Şase oameni au murit. Singurul supravieţuitor este un copil

Rusia a respins acuzaţiile premierului Theresa May, considerându-le drept ‘iresponsabile şi fără temei’.

Mai multe ziare britanice au relatat miercuri despre ingerinţa Rusiei în timpul campaniei pentru referendumul privind ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană.

Peste 150.000 de conturi de Twitter cu sediul în Rusia au menţionat Brexitul în zilele care au precedat referendumul, potrivit unei cercetări universitare publicate miercuri de The Times.

Conturile de Twitter din Rusia au publicat aproape 45.000 de mesaje cu privire la Brexit în decurs de 48 de ore în timpul referendumului, “într-o încercare aparent coordonată de a semăna discordie”, scrie ziarul, citând un studiu realizat de cercetători de la Universitatea Swansea şi de la Universitatea California din Berkeley. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

A amenințat o bătrână cu furculița. O moldoveancă a fost condamnată în Italia

A amenințat o bătrână cu furculița. O moldoveancă a fost condamnată în Italia O moldoveanc a fost condamnată în Italia fiind acuzată de faptul că...

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia Un bărbat de 81 ani din Italia a fost omorât cu cruzime de...

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău La sfârșitul celei de-a treia săptămâni a lunii august, la Chișinău va fi organizat Diaspora Business Forum...

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă Încă un cetățean moldovean este acuzat de comiterea unei...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.