Șeful serviciilor de securitate din Uzbekistan, Rustam Inoiatov, a fost înlocuit din funcţie

Publicat:

Influentul şi redutabilul şef al serviciilor de securitate din Uzbekistan, Rustam Inoiatov, a fost schimbat din funcţie, au anunţat miercuri mass-media de stat, un nou semn al schimbărilor iniţiate de preşedintele acestei ţări din Asia Centrală după decesul predecesorului său, informează AFP.

Rustam Inoiatov, 73 de ani, ‘a fost demis din funcţiile sale’ după ce a condus Serviciul de Securitate Naţională (SNB) timp de 23 de ani, a anunţat publicaţia Halk Sozi, conform agerpres.


El a fost înlocuit de Ihtiior Abdulaev, fost procuror general al acestei ex-republici sovietice, potrivit aceleiaşi surse.

Citește și : SUA : Brenda Fitzgerald a demisionat din postul de directoare a CDC

Inoiatov era considerat una dintre persoanele cele mai influente din Uzbekistan după decesul, în 2016, al preşedintelui Islam Karimov, care a condus cu o mână de fier, timp de peste un sfert de secol, această fostă republică sovietică.

Însă influenţa lui s-a redus considerabil după ce succesorul lui, Şavkat Mirzioev, a început să-şi consolideze puterea şi a numit anul trecut aliaţi ai săi în posturile-cheie de miniştri ai Apărării şi de Interne.

Această decizie demonstrează că preşedintele Şavkat Mirzioev a devenit ‘adevăratul stăpân al republicii’, estimează analistul independent Kamolidin Rabimov, care locuieşte în Franţa. ‘Vor urma acum mari schimbări. Mandatul Serviciului de Securitate Naţională va fi redus’, a comentat el pentru AFP.

La sfârşitul lui decembrie, Şavkat Mirzioev a cerut reformarea Serviciului de Securitate Naţională pentru ‘a asigura securitatea externă şi internă’.

Premier în perioada 2003-2016, Şavkat Mirzioev a fost asociat de lungă durată al puterii lui Islam Karimov. După numirea lui, el a dat semne timide de îmblânzire a regimului: a graţiat mai mulţi prizonieri politici şi şi-a afirmat dorinţa de a reforma economia uzbecă, în totalitate sub controlul statului.

De asemenea, el a anunţat suprimarea vizelor pentru cetăţenii a 27 de ţări, măsură percepută de asemenea ca un semn de deschidere pentru această ţară din Asia Centrală, dar care în final a fost amânată.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Zodia care se va umple de bani în august

Zodia care se va umple de bani în august August 2024 vine cu oportunități financiare neașteptate pentru mai multe semne zodiacale. Astrele sunt deosebit de...

Conturile bancare din Moldova ale lui Șor și Plahotniuc – blocate. Decizia vizează încă 9 persoane

Conturile bancare din Moldova ale lui Șor și Plahotniuc – blocate. Decizia vizează încă 9 persoane Consiliul Interinstituțional de Supervizare (CIS), responsabil de aplicarea măsurilor...

O ripostă iraniană, așteptată ‘în următoarele zile’; forţele SUA din Irak şi Siria ar putea fi vizate

O ripostă iraniană, așteptată 'în următoarele zile'; forţele SUA din Irak şi Siria ar putea fi vizate Preşedintele american Joe Biden preconizează desfăşurarea unor forţe...

Din septembrie, elevii din Chișinău vor frecventa gratuit grupele cu program prelungit

Din septembrie, elevii din Chișinău vor frecventa gratuit grupele cu program prelungit Din luna septembrie, în școlile din Chișinău grupele cu program prelungit vor fi...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.