Şeful statului major al armatei spaniole a demisionat după ce s-a aflat că s-a vaccinat înainte să aibă dreptul

Publicat:

 Şeful statului major al armatei spaniole, generalul Miguel Angel Villarroya, şi-a prezentat sâmbătă demisia după ce a fost acuzat că s-a vaccinat pentru COVID-19 înainte să-i vină rândul, a anunţat statul major într-un comunicat, relatează AFP, potrivit agerpres

“În scopul de a nu afecta imaginea forţelor armate, generalul Villarroya şi-a prezentat astăzi cererea de demisie ministrului apărării”, menţionează textul citat.


Citește și : Prima fotografie 3D a SARS-CoV-2

Potrivit unei surse din statul major contactate de AFP, demisia sa a fost acceptată de ministrul Margarita Robles.

Vineri, ministrul de interne a demis un locotenent colonel, agent de legătură al Gărzii civile în statul major al armatei, în urma unui raport intern care a ajuns la concluzia că a beneficiat de vaccin fără a face parte dintr-un grup prioritar, într-o ţară în care peste un milion de doze sunt în prezent administrate cu prioritate personalului medical şi rezidenţilor din căminele de bătrâni.

Mai mulţi membri ai statului major sunt acuzaţi în acest raport că au primit fără să aibă dreptul o primă doză de vaccin.

Generalul forţelor aeriene Miguel Angel Villarroya, de 63 de ani, a dat asigurări totuşi că nu a avut niciodată intenţia “de a profita de privilegiile sale în mod nejustificat”.

Citește și : Serviciul militar în Grecia va creşte de la 9 la 12 luni

Pe lângă militari, responsabili politici din diferite partide au primit şi ei prima doză de vaccin, fără a face parte nici ei dintr-un grup prioritar.

Unul dintre ei, un consilier regional pentru sănătate din Murcia, Manuel Villegas, a fost constrâns să demisioneze.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Un moldovean a fost atacat cu maceta în Irlanda

Un moldovean a fost atacat cu maceta în Irlanda Un irlandez de 33 de ani a fost condamnat la 5 ani și 6 luni de...

Un moldovean a fost găsit MORT în Italia chiar de mama lui

Un moldovean a fost găsit MORT în Italia chiar de mama lui Un bărbat de 45 de ani, originar din Republica Moldova, a fost găsit...

Rafael Nadal și Alexander Zverev au pierdut finalele de la Bastad și Hamburg

Rafael Nadal și Alexander Zverev au pierdut finalele de la Bastad și Hamburg Nadal a pierdut în 2 seturi în finala cu Borges, scor 2-6,...

Jurnalist român: Israelul poate rezista pe mai multe fronturi, dar riscă să se extindă conflictul

Jurnalist român: Israelul poate rezista pe mai multe fronturi, dar riscă să se extindă conflictul Statul Israel are capacitate de a rezista mai multor fronturi...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.