X

Şeful Statului Major interarme american : Trebuie evitată automulţumirea în lupta contra terorismului

Şeful Statului Major interarme american, generalul Joseph Dunford, a avertizat marţi, cu prilejul unei conferinţe internaţionale organizate de Pentagon, că trebuie evitată automulţumirea în lupta contra terorismului, transmite EFE, potrivit Agerpres.

“Poate că cea mai mare provocare cu care ne confruntăm în prezent este pericolul automulţumirii. O interpretare greşită a progresului nostru din acest moment şi a naturii acestei ameninţări îi poate face pe liderii politici să scape din vedere extremismul violent, prin atenţia acordată altor provocări presante”, a arătat Dunford.

Citește și : Premierul armean demisionează pentru a fi convocate alegeri anticipate

Generalul menţionat, al treilea pe scara militară din Statele Unite, după preşedintele Donald Trump şi secretarul Apărării, James Mattis, a deschis marţi, la baza Andrews, conferinţa anuală a şefilor de Stat Major privind Lupta Contra Extremismului Violent, reuniune la care au participat lideri militari din 82 de ţări.

Dunford a apreciat că terorismul a devenit ameninţarea generaţiei actuale, care, “în multe privinţe”, este mai greu de combătut decât războaiele tradiţionale între ţări.

“Cred că toţi cei de aici înţelegem bine consecinţele unei slăbiri premature a presiunii asupra inamicului şi a unei permisiuni date acestuia de a-şi recupera teritoriul pentru a-şi reveni”, a spus oficialul militar american.

Citește și : Maria Zaharova: Moscova nu va susţine pe nimeni la viitoarele alegeri parlamentare din Republica Moldova

Tags: AndrewsautomulţumireaJames MattisJoseph DunfordPentagonterorism
Categorii: Știrile zilei