Şeful Wagner acuză responsabili militari ruşi că refuză să ofere muniţiile de care are nevoie în războiul din Ucraina

Publicat:

Fondatorul grupării paramilitare ruse Wagner, Evgheni Prigojin, a acuzat luni responsabili militari ruşi că refuză să ofere acesteia muniţiile de care are nevoie în războiul din Ucraina, unde combatanţii Wagner sunt în prima linie în asediul asupra oraşului Bahmut, potrivit agerpres.

“Cu toate cunoştinţele şi contactele mele, nu reuşesc să rezolv această problemă”, a spus Prigojin într-un mesaj pe Telegram, citat de agenţiile Reuters şi EFE. Un apropiat al preşedintelui Vladimir Putin, Prigojin a căzut în dizgraţia elitei politico-militare ruse, deşi gruparea Wagner a obţinut pe frontul ucrainean succese care contrastează cu ineficienţa trupelor regulate ale armatei ruse.


Citește și : Zelenski anunţă noi sancţiuni împotriva sectorului financiar al Rusiei

Potrivit lui Prigojin, industria militară a Rusiei produce acum suficiente muniţii pentru a susţine acest război, iar deficienţele de aprovizionare a trupelor sale sunt rezultatul unor decizii deliberate ale unor responsabili militari ruşi, pe care însă s-a ferit să-i numească. “Cei care ne împiedică să câştigăm acest război lucrează categoric în favoarea inamicul”, i-a acuzat el în continuare pe cei la care se referă, spunând în plus despre aceştia că “mănâncă micul dejun, prânzul şi cina în farfurii aurite” şi îşi trimit rudele în vacanţe în Dubai.

O caracteristică a războiului început de Rusia în urmă cu aproape un an este consumul mare de muniţii, în special a obuzelor. Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat săptămâna trecută că armata ucraineană consumă o cantitate de muniţii de câteva ori mai mare decât capacitatea de producţie a statelor NATO care-i oferă ajutor militar.

Citește și : Olaf Scholz va avea o întrevedere cu Biden în SUA

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Generalul Sîrskîi, șeful armatei ucrainene, a dat ordinul acum în cel mai fierbinte punct de pe front

Generalul Sîrskîi, șeful armatei ucrainene, a dat ordinul acum în cel mai fierbinte punct de pe front Comandantul forțelor armate ucrainene, generalul Oleksandr Sîrskîi, a...

Dronă interceptată în apropierea centralei nucleare Kursk, care nu a fost afectată

Dronă interceptată în apropierea centralei nucleare Kursk, care nu a fost afectată Armata rusă a interceptat joi o dronă ucraineană lângă oraşul rus Kurceatov, dar...

NATO va discuta pe 12 octombrie autorizarea atacurilor ucrainene mai adânci în Rusia

NATO va discuta pe 12 octombrie autorizarea atacurilor ucrainene mai adânci în Rusia Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a anunțat că la următoarea reuniune...

Noul şef al NATO, Mark Rutte, a ajuns azi la Kiev

Noul şef al NATO, Mark Rutte, a ajuns azi la Kiev Noul secretar general al NATO, Mark Rutte, a sosit la Kiev joi, la nici...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.