Şeful Wagner îi critică pe oligarhii ruşi că nu contribuie financiar la efortul Kremlinului în ofensiva acestuia în Ucraina

Publicat:

Şeful grupului de mercenari Wagner, Evgheni Prigojin, un asociat apropiat al preşedintelui Vladimir Putin, i-a criticat pe oligarhii ruşi şi alte persoane bogate din Rusia pentru că nu contribuie financiar la efortul Kremlinului în ofensiva acestuia în Ucraina, într-un interviu difuzat duminică, potrivit DPA, scrie agerpres.  

Prigojin, care a apărut foarte rar în public în trecut, a pledat pentru privarea oligarhilor de bunurile lor pentru a-i obliga să sprijine trupele ruse pe frontul din Ucraina.


Citește și : Şeful diplomaţiei ruse cheamă la reducerea tensiunilor dintre Armenia şi Azerbaidjan

“Le este frică. Le place confortul cu care s-au înconjurat. Vor să se scufunde într-o piscină caldă seara şi să se distreze”, a declarat Prigojin (61 de ani) pentru televiziunea de stat RT (Russia Today).

“Trebuie să realizezi la un moment dat că este necesar să te desparţi de ceea ce ai, de lumea seducătoare, de restaurante, spa-uri, dacea (case de vacanţă), piscine”, a spus el. “Cu cât mai repede ţi se vor lua, cu atât va fi mai bine!”

Prigojin, considerat în Occident de asemenea oligarh rus, a fost vizat de sancţiunile guvernelor occidentale pentru rolul său în sprijinirea invaziei ruse în Ucraina cu grupul de mercenari Wagner.

Biroul Federal de Investigaţii al SUA (FBI) l-a inclus pe lista de persoane căutate pentru ingerinţa în alegerile americane.

Multă vreme aflat în umbră, Prigojin a fost văzut recent recrutând deţinuţi în închisorile din Rusia pentru a-i trimite la războiul din Ucraina, cu promisiunea unei amnistii. De asemenea, el a fost din ce în ce mai critic la adresa armatei ruse pentru conduita sa în războiul din Ucraina.

Apariţia sa la înmormântarea unui combatant Wagner în Sankt Petersburg, sâmbătă, a atras atenţia presei, deoarece anterior el evitase să apară în faţa camerelor. Soldatului căzut în luptă, un criminal condamnat, i-au fost organizate funeralii în secţiunea militară a cimitirului, deşi autorităţile se opuseseră iniţial.

Citește și :  Medvedev: Impunerea de către UE a unui plafon la preţul la gaze naturale a fost dictată de ‘ura animalică’ faţă de poporul rus

Prigojin l-a descris pe defunct drept “un adevărat patriot”, subliniind că toţi sunt egali pe front. Apariţia sa la înmormântare a fost interpretată drept o tentativă de a-şi consolida propria poziţie în Rusia.

Grupul de mercenari Wagner este activ în estul Ucrainei din 2014, înainte să fi fost implicat în conflictele din Siria, Libia, Republica Centrafricană şi Mali. Împotriva mercenarilor acestui grup au fost formulate acuzaţii de implicare în crime de război. Recent, grupul s-a aflat în prima linie a asaltului rusesc asupra oraşului Bahmut din estul Ucrainei, conform DPA.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

VIDEO/ Președintele Recep Tayyip Erdogan este în vizită-fulger în Germania, pentru a participa la partida Turcia-Olanda

VIDEO/ Președintele Recep Tayyip Erdogan este în vizită-fulger în Germania, pentru a participa la partida Turcia-Olanda Președintele turc, Recep Erdogan, a fost în tribunele stadionului...

Află în ce țară se află cea mai tânără bunică. Are doar 23 de ani

Află în ce țară se află cea mai tânără bunică. Are doar 23 de ani România este ţara care are cea mai tânără bunică, la...

Două treimi din instalațiile energetice avariate de ruși au fost repuse în funcțiune la Kiev

Două treimi din instalațiile energetice avariate de ruși au fost repuse în funcțiune la Kiev Kievul a reușit să restabilească două treimi din capacitatea sa...

S-a stins din viață Jon Landau, producătorul premiat cu Oscar pentru „Titanic” şi „Avatar”

S-a stins din viață Jon Landau, producătorul premiat cu Oscar pentru „Titanic” şi „Avatar” Jon Landau, producătorul premiat cu Oscar pentru „Titanic” şi „Avatar”, care...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.