X

SEISM puternic în Noua Caledonie

Un seism cu magnitudinea s-a produs vineri la sud-est de arhipelagul Insulele Loialităţii din Noua Caledonie, conform Institutului de Geofizică al Statelor Unite (USGS), citat de agenţia Xinhua, potrivit agerpres.

Cutremurul a avut loc la ora 8:54 GMT, a precizat USGS.

Citește și: Emiratele Arabe Unite vor investi 10 miliarde de dolari în Israel

Seismul a avut epicentrul la o adâncime de 10 kilometri.

La începutul lunii martie, zeci de mii de locuitori din zonele de coastă din Noua Caledonie, Noua Zeelandă, Vanuatu şi alte insule au fost evacuaţi din cauza avertismentelor de tsunami după un seism cu magnitudinea 8,1, care a avut loc lângă Insulele Kermadec din Pacific (nelocuite), care fac parte din Noua Zeelandă. Cutremurul a fost precedat de seisme cu magnitudini de 7,4, respectiv, 6,9 în aceeaşi regiune. Cel mai înalt val, de un metru, s-a produs în Noua Caledonie pe insula Maré, în arhipelagul Insulelor Loialităţii, în timp ce în insula Pines (insula Pinilor), în Yate şi în Noumea au fost observate valuri între 45 şi 80 de centimetri, însă nu au fost semnalate pagube. 

Citește și: UE denunță reforma electorală din Hong Kong și amenință Beijingul cu noi sancțiuni

Tags: |NoumeacutremurInstitutul de geofizică al Statelor Unite (USGS)Insulele LoialităţiiNoua CaledonieNoua ZeelandaVanuatu
Categorii: Știrile zilei