Seism şi tsunami în Indonezia: 384 de morţi şi sute de răniţi (nou bilanţ)

Publicat:

Puternicul seism urmat de un tsunami care a afectat Insula Sulawesi în Indonezia s-a soldat cu 384 de morţi şi sute de răniţi, a anunţat sâmbătă agenţia de gestionarea catastrofelor, într-un nou bilanţ, relatează AFP, potrivit news.ro .

Cea mai mare parte a victimelor au fost înregistrate la Palu, un oraş cu 350.000 de locuitori situat pe coasta de vest a Insulei Sulawesi, a anunţat Sutopo Purwo Nugroho, un purtător de cuvânt al agenţiei, care a solicitat ”personal, voluntari şi utilaje speciale”.


Citește și : Igor Dodon a avut o întâlnire de lucru cu Vladimir Putin şi va efectua o vizită oficială la Moscova

Un bilanţ anterior anunţa, sâmbătă dimineaţa, 48 de morţi.

Replici puternice ale seismului cu magnitudinea de 7,5 s-au produs sâmbătă dimineaţă în oraşul de coastă Palu, după valuri de până la trei metri înălţime.

“Numeroase cadavre au fost găsite de-a lungul ţărmului din cauza tsunami-ului”, declara Sutopo Purwo Nugroho, purtătorul de cuvânt al Agenţiei indoneziene de gestionare a catastrofelor.

Potrivit acestuia, mii de case, spitale, mall-uri şi hoteluri s-au prăbuşit, iar un pod a fost spulberat. Au fost găsite victime prinse între ruinele clădirilor prăbuşite, iar sute de persoane au fost rănite. Zeci de persoane rănite au fost tratate în corturi improvizate amenajate în aer liber, arată imagini difuzate de televiziuni.

“Corpurile victimelor au fost găsite în mai multe locuri, pentru că au fost lovite de molozul clădirilor care se prăbuşeau sau au fost smulse de tsunami”, a mai afirmat purtătorul de cuvânt al Agenţiei naţionale pentru gestionarea dezastrelor.

Cutremurul şi tsunami-ul au cauzat întreruperea energiei, care a redus comunicaţiile în jurul oraşului Palu. Sâmbătă, autorităţile încă aveau dificultăţi în coordonarea eforturilor de salvare.

Seismul a afectat centrul Insulei Sulawwesi cu puţin înainte de ora locală 18.00 (13.00, ora României), la o adâncime mică, de zece kilometri, la câteva ore după un prim cutremur, mai slab în intensitate, care a ucis cel puţin o persoană în aceeaşi regiune. Epicentrul său s-a situat la 78 de kilometri nord de Palu, capitala provinciei din centrul Insulei Sulawesi, şi a fost resimţit până în sud, la Makassar, capitala insulei. Seismul a fost resimţit şi pe insula vecină, Kalimantan, la Samarinda, de cealaltă parte a Strâmtorii Makassar.

Indonezia, un arhipelag de 17.000 de insule şi insuliţe care s-a format prin convergenţa a trei mari plăci tehtonice – indi-pacifică, australiană şi eurasiatică – se află pe Cercul de Foc al Pacificului, o zonă cu o puternică activitate seismică.

Pe 16 decembrie 2004, Indonezia a fost lovită de o serie de seisme devastatoare, între care unul cu magnitudinea de 9,1, pe Insula Sumatra. Acest cutremur a creat un vast tsunami, care a ucis 220.000 de persoane în regiune, dintre care 168.000 în Indonezia.

Citește și : Şapte palestinieni, inclusiv doi minori, ucişi de tiruri israeliene în Fâşia Gaza (ministru palestinian)

În 2006, aproximativ 6.000 de persoane au fost ucise într-un violent cutremur, pe Insula Java. Seismul, de magnitudinea 6,3 potrivit USGS, a avut loc într-o zonă populată din sudul marelui oraş universitar Yogyakarta. Catastrofa s-a soldat cu aproximativ 38.000 de răniţi.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Sondaj – Kamala Harris şi Donald Trump stagnează în intenţiile de vot, cu o lună înainte de alegeri

Sondaj - Kamala Harris şi Donald Trump stagnează în intenţiile de vot, cu o lună înainte de alegeri Cu o lună înainte de alegerile prezidenţiale...

Atac asupra unui troleibuz, în Chișinău. Un minor, căutat de polițiști, după ce a aruncat cu o piatră în fereastra vehiculului

Atac asupra unui troleibuz, în Chișinău. Un minor, căutat de polițiști, după ce a aruncat cu o piatră în fereastra vehiculului Un incident neplăcut a...

Prețurile petrolului au avut cea mai mare creștere săptămânală din ultimii aproape doi ani, din cauza tensiunilor din Orientul Mijlociu

Prețurile petrolului au avut cea mai mare creștere săptămânală din ultimii aproape doi ani, din cauza tensiunilor din Orientul Mijlociu Prețurile petrolului au înregistrat cea...

Medicii de la urgență au sărbătorit Ziua Națională a Ambulanței

Medicii de la urgență au sărbătorit Ziua Națională a Ambulanței Angajații Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească (CNAMUP) au sărăbătorit sâmbătă, 5 octombrie, Ziua Națională a...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.