X

Semne de creştere uşoară a natalităţii în Republica Moldova

Semne de creştere uşoară a natalităţii în Republica Moldova

În prima jumătate a anului 2024, în Republica Moldova s-au născut peste 3.400 de copii. De altă parte, peste 3.200 de persoane au decedat, transmite Biroul Național de Statistică (BNS).

În ianuarie-iunie 2024 au fost înregistrați 3.494 de născuți, cu 8% mai mult comparativ cu perioada respectivă a anului precedent. Rata natalității constituie 10,6 născuți la 1.000 de locuitori, potrivit agora.md.

Citește și: Vladimir Zelenski: Ucraina are ”nevoie de o nouă energie” după doi ani şi jumătate de război cu Rusia

În același timp, numărul persoanelor decedate a fost de 3.271, cu 0,8% mai puțin comparativ cu ianuarie-iunie 2023. Rata mortalității constituie 9,9 decedați la 1.000 de locuitori. Numărul copiilor decedați în vârstă sub un an în această perioadă s-a mărit cu 9,7%, fiind de 68 de persoane.

Biroul Național de Statistică mai informează că, în ianuarie – iunie 2024, au fost înregistrate 1.722 de căsătorii. Numărul acestora s-a micșorat cu 3,4% în comparație cu ianuarie – iunie 2023, rata nupțialității constituind 5,2 căsătorii la 1.000 de locuitori. Numărul divorțurilor oficial înregistrate a fost de 1.175, cu 8,8% mai puține față de ianuarie-iunie 2023, revenind în medie 3,5 divorțuri la 1.000 de locuitori.

Citește și: Crește nemulțumirea rușilor. Putin nu a mai fost așa de puțin popular de la mobilizarea parțială din 2022

Tags: BNSMoldovanatalitate
Social