Senatoarea care vrea să-i ia locul lui Trump la Casa Albă a fumat marijuana și susține legalizarea ei

Publicat:

Senatoarea americană Kamala Harris, aspirantă la candidatura din partea democraţilor la viitoarele alegeri prezidenţiale, a declarat că susţine legalizarea marijuanei la nivel federal, transmit dpa şi Reuters, potrivit agerpres.

Democrata din California, în vârstă de 54 de ani, a anunţat că va candida pentru nominalizarea democrată la alegerile din 2020, fiind considerată unul dintre favoriţi.


Citește și: Incendiu devastator într-un hotel din India. Cel puțin 17 oameni au murit! – FOTO/VIDEO

Fost procuror al oraşului San Francisco, Harris nu a susţinut legalizarea marijuanei atunci când a candidat cu succes, în 2014, pentru postul de procuror general al statului California.

În 2016, în timpul campaniei pentru Senat, a refuzat să susţină iniţiativa, aprobată ulterior prin referendum, de legalizare a marijuanei în cel mai populat stat american.

Într-un interviu acordat luni emisiunii radio cu audienţă naţională ‘The Breakfast Club’, ea a recunoscut că a fumat marijuana pe când era studentă la Universitatea Howard din Washington, în anii 1980. ‘Şi am tras în piept’, a adăugat ea râzând, făcând aluzie la fostul preşedinte Bill Clinton, care, în 1992, a admis că a încercat acest drog în facultate, dar a susţinut că nu a tras în piept fumul, dând astfel de înţeles că gestul nu ar conta.

Citește și: Ungaria își vinde toată flota de avioane MiG-29

Întrebată de gazdele emisiunii radio dacă ar fuma din nou dacă marijuana dacă aceasta ar deveni legală la nivel federal, Kamala Harris a râs, dar nu a oferit un răspuns direct. ‘Cred că le aduce oamenilor multă bucurie. Şi avem nevoie de mai multă bucurie’, a spus ea.

Până în decembrie 2018, zece state americane şi districtul federal Columbia legalizaseră folosirea unor mici cantităţi de marihuana în scop recreativ. Acest drog este în continuare interzis la nivel federal. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Medicii ar putea folosi temperatura facială pentru diagnosticarea ușoară a bolilor metabolice

Medicii ar putea folosi temperatura facială pentru diagnosticarea ușoară a bolilor metabolice O nouă metodă de diagnosticare a bolilor metabolice ar putea revoluționa medicina. Cercetători...

Satelitul lui Jupiter fierbe la propriu. Astronomii au observat lacuri de lavă pe Io – Luna celei mai mari planete din sistemul nostru solar

Satelitul lui Jupiter fierbe la propriu. Astronomii au observat lacuri de lavă pe Io - Luna celei mai mari planete din sistemul nostru solar Jupiter ascunde...

Regizorul francez Benoit Jacquot, inculpat pentru violarea a două actriţe

Regizorul francez Benoit Jacquot, inculpat pentru violarea a două actriţe Regizorul Benoit Jacquot a fost inculpat miercuri pentru violarea actriţelor Julia Roy, în 2013, şi...

Dieta vegană vs. cea pe bază de carne: experimentul unor gemeni

Dieta vegană vs. cea pe bază de carne: experimentul unor gemeni Având în vedere faptul că pe rețelele de socializare circulă numeroase diete care promit...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.