X

Senatorii americani NU au voie cu telefoane în procesul de impeachment ce-l vizează pe Trump: ‘Suntem la DETOX digital!’

Procesul de impeachment din Senat al preşedintelui Donald Trump este guvernat de o serie de reguli care pot fi privite ca anacronice, dar cel puţin una dintre ele este considerată binevenită de o parte din senatori: interzicerea telefoanelor mobile, relatează Reuters, potrivit agerpres.

“Suntem la detox digital”, a remarcat senatoarea democrată Amy Klobuchar în timpul unei pauze a “procesului”. “Adică, în loc să stăm cu ochii în telefoane, am fost nevoiţi să ne uităm unii la alţii”.

Citeşte şi: Tragedie aviatică în Australia. Un avion plin cu americani S-A PRĂBUŞIT!

Aceste reguli – care le impun totodată senatorilor, mari amatori de argumentaţie, să asculte în linişte în timp ce părţile, acuzarea şi apărarea, îşi susţin cazul – sunt menite să menţină concentrarea celor 100 de legislatori din camera superioară a legislativului american asupra misiunii de uriaşă responsabilitate pe care o au de îndeplinit.

Senatorul Ben Cardin, care a profitat de o pauză în cursul şedinţei de miercuri pentru a sta de vorbă cu presa şi a-i trimite un mesaj pe iPhone nepoatei sale, a declarat că nu-l deranjează faptul că nu are acces la mesaje în timpul sesiunii de lucru.

Interzicerea telefoanelor “e un avantaj”, a susţinut senatorul. “Vreau să fiu atent la ce se întâmplă, aşa că nu mă deranjează deloc. Nu mă deranjează să fiu liber de dispozitive electronice”.

Folosirea telefoanelor mobile este în general interzisă în Senat, dar regula este aplicată cu şi mai mare stricteţe în actuala etapă a procesului de impeachment, care presupune şase zile de şedinţe ce se prelungesc uneori până târziu în noapte.

Membrii ambelor partide, inclusiv cei patru senatori democraţi înscrişi în cursa pentru preşedinţia SUA, se bazează pe cabinetele lor pentru a ţine în acest timp legătura cu alegătorii. Amy Klobuchar, una dintre cei patru, i-a predat parţial controlul asupra conturilor sale de social media fiicei sale Abigail, care face campanie în locul ei în statul Iowa, în vederea caucus-ului din 3 februarie, când democraţii vor vota pentru prima dată în cursa pentru stabilirea candidatului ce va reprezenta în final partidul în faţa lui Trump, la alegerile prezidenţiale din noiembrie.

Citeşte şi: Yad Vashem, Memorialul din Ierusalim al victimelor Holocaustului

La întrebarea unui analist de la CNN dacă mesajele venite de pe contul de Twitter al senatorului republican Ted Cruz semnalează că acesta şi-a “strecurat” telefonul în sala de şedinţe, biroul senatorului a asigurat că nu este cazul şi că asistenţii săi sunt cei care răspund la mesaje.

În ce-l priveşte, senatorul republican Mitt Romney a recunoscut că nu-i place faptul că nu poate fi permanent în contact cu asistenţii săi. “Chiar simt lipsa telefonului, trebuie să mărturisesc”, a spus senatorul într-o scurtă pauză.

Tags: Amy KlobucharBen Cardindetox digitalDonald TrumpMitt RomneysenatTed Cruztelefoane
Categorii: Știrile zilei