Senatorii democraţi americani au acceptat un compromis bugetar pentru a pune capăt închiderii parţiale a activităţii guvernului federal american

Publicat:

Senatorii democraţi au acceptat un compromis bugetar temporar care va permite să se pună capăt închiderii parţiale a activităţii guvernului federal american, a indicat luni liderul lor, Chuck Schumer, relatează AFP.

‘După numeroase discuţii, oferte şi contraoferte, liderul aripii republicane şi cu mine am ajuns la un acord’, a declarat Schumer, potrivit agerpres .


‘Vom vota astăzi pentru a redeschide guvernul şi a continua să negociem un acord global’ privind soarta a sute de mii de imigranţi clandestini care au sosit în SUA, aşa-numiţii ‘Dreamers’ (‘Visătorii’), a menţionat el.

Citește și : Traian Băsescu a contestat decizia Judecătoriei Chişinău cu privire la decretul prin care i-a fost retrasă cetăţenia Republicii Moldova

Democraţii au refuzat până în prezent să voteze această prelungire temporară fără garanţii solide pentru ca aceşti ‘Dreamers’ să poată rămâne în SUA şi să obţină un statut legal.

‘Shutdown’ a început sâmbătă la 00.00, împiedicând sute de mii de angajaţi să se prezinte la lucru luni dimineaţa.

Acordul între senatorii republicani şi cei democraţi prevede un răgaz bugetar până la 8 februarie şi o adevărată dezbatere privind aşa-numiţii ‘Dreamers’.

Totuşi, Camera inferioară a Congresului are şi ea un cuvânt de spus, textul adoptat de Senat nefiind identic cu cel adoptat vineri de Camera Reprezentanţilor.

Această închidere parţială a activităţii guvernului federal coincide cu aniversarea primului an de mandat a lui Donald Trump la Casa Albă.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Britanicii nu s-au închesuit la urne. Ar putea fi cea mai scăzută prezenţă la vot din ultimii 20 de ani

Britanicii nu s-au închesuit la urne. Ar putea fi cea mai scăzută prezenţă la vot din ultimii 20 de ani Prezenţa la alegerile generale din...

Condamnat pentru malpraxis. Un medic a fost găsit vinovat de moartea unei lăuze

Condamnat pentru malpraxis. Un medic a fost găsit vinovat de moartea unei lăuze Încă un medic din Chișinău a fost condamnat pentru malpraxis. Doctorul a...

Darea de mită constituie o infracțiune. IGP vine cu precizări

Darea de mită constituie o infracțiune. IGP vine cu precizări Pe parcursul a șase luni ale anului curent, Inspectoratul General al Poliției (IGP) a înregistrat...

Luminița Odobescu a ajuns la Chișinău

Luminița Odobescu a ajuns la Chișinău Luminița Odobescu, ministra Afacerilor Externe a României, a ajuns astăzi la Chișinău, acolo unde va participa la Reuniunea Trilaterală...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.