X

Senatorul american Rand Paul spune că a fost atacat de o ‘mulţime furioasă’ în apropierea Casei Albe

Senatorul american Rand Paul, care a participat la Convenţia Partidului Republican pentru desemnarea lui Donald Trump drept candidat pentru un nou mandat de preşedinte al SUA, a spus vineri că a fost atacat de “o mulţime furioasă” de peste 100 de persoane în apropiere de Casa Albă, unde a avut loc evenimentul, şi că a avut nevoie să fie salvat de poliţie, potrivit Reuters, scrie agerpres.

“Tocmai am fost atacat de o mulţime furioasă de peste 100 (de persoane), nu departe de Casa Albă. Mulţumesc Departamentului de Poliţie din Washington pentru că ne-a salvat la propriu vieţile în faţa unei mulţimi nebune”, a scris senatorul republican pe Twitter.

Citește și : Trump acceptă nominalizarea drept candidat pentru un nou mandat la Casa Albă

În filmuleţe care circulă pe reţelele de socializare şi care nu au putut fi verificate de Reuters, se vede cum senatorul şi soţia sa Kelly merg pe stradă în timp ce o mulţime de oameni se adună în jurul lor, strigând şi împingând poliţiştii care încercau să protejeze cuplul.

Poliţiştii sunt auziţi cum cer mulţimii să dea înapoi, în timp ce îl escortau pe senator spre hotelul său.

Nu este clar deocamdată ce a condus la atacul asupra senatorului Paul, precizează Reuters.

Sute de protestatari anti-Trump s-au aduna joi seară în apropierea Casei Albe în timp ce Trump accepta nominalizarea Partidului Republican pentru alegerile prezidenţiale din noiembrie.

Citește și : Opoziţia din Belarus consideră inadmisibilă crearea unei forţe de poliţie de rezervă de către Rusia

“Ce li s-a întâmplat lui Rand şi Kelley în această seară (şi multor altor persoane care au ieşit de la Convenţia Partidului Republican) a fost greşit”, a scris pe Twitter senatorul republican Ted Cruz.

“Poliţia care i-a protejat a fost eroică, dar asta trebuie să înceteze. Este foarte aproape de escaladarea în violenţe grave”, a adăugat el.

Tags: Casa AlbaDonald TrumpRand PaulSUATed Cruztwitter
Categorii: Știrile zilei