Senatul american va vota pentru aleasa lui Trump la Curtea Supremă

Publicat:

Senatul Statelor Unite se va pronunţa luni, 26 octombrie, cu opt zile înainte de alegerile prezidenţiale, asupra candidaturii judecătoarei Amy Coney Barrett nominalizată de Donald Trump la Curtea Supremă, a anunţat marţi şeful camerei superioare a Congresului, informează France Presse, potrivit agerpres.

“Vom vota lunea viitoare pentru confirmarea judecătoarei Barrett”, a declarat senatorul republican Mitch McConnell într-un riefing de presă. “Aceasta va fi o altă realizare majoră în efortul nostru de a numi bărbaţi şi femei în tribunalele federale care cred în noţiunea că sarcina lor ca judecători este să respecte legea”, a adăugat el.


Citeşte şi: Preşedintele Bulgariei se autoizolează în aşteptarea unui test de coronavirus

Magistrat conservator, Barrett, în vârstă de 48 de ani, a fost numită pe 26 septembrie de preşedintele republican pentru a-i succeda judecătoarei progresiste şi feministe Ruth Bader Ginsburg, decedată pe 18 septembrie.

În ciuda opoziţiei democraţilor care doreau să aştepte verdictul urnelor, Donald Trump şi aliaţii săi republicani au făcut un marş forţat pentru a obţine aprobarea Senatului – obligatorie conform Constituţiei – înainte de scrutinul din 3 noiembrie.

Judecătoarea Barrett a fost audiată timp de trei zile săptămâna trecută de comisia juridică a Senatului.

Această strălucită avocată, care a venit cu şase dintre cei şapte copii ai săi, a recunoscut că religia – Barrett fiind catolică – joacă un rol important în viaţa ei, dar a promis că activitatea sa de judecător nu va fi afectată de convingerile ei religioase.

Cu toate acestea, la întrebările senatorilor, ea a refuzat să-şi dezvăluie opiniile asupra unor subiecte fierbinţi, cum ar fi dreptul la avort.

Citeşte şi: Pandemia grăbeşte transferul muncii de la oameni la roboţi

Comisia juridică urmează să se întrunească joi pentru un prim vot procedural ce va permite începerea dezbaterilor în plen vineri. Mai mulţi paşi vor fi necesari înainte de a trece la votul final, care va avea loc luni, 26 octombrie.

Ţinând cont că republicanii deţin majoritatea în Senat (53 de mandate din 100) şi în pofida dezertării anunţate a doi senatori republicani, este aproape sigur că judecătoarea Barrett că va fi confirmată.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Germania îl va primi pe Biden cu cele mai înalte onoruri săptămâna viitoare

Germania îl va primi pe Biden cu cele mai înalte onoruri săptămâna viitoare Germania îl va primi pe preşedintele SUA, Joe Biden, cu cele mai...

Ploaie torențială și furtuni azi în Moldova: Meteorologii avertizează asupra vremii imprevizibile

Ploaie torențială și furtuni azi în Moldova: Meteorologii avertizează asupra vremii imprevizibile Serviciul Hidrometeorologic de Stat anunță că astăzi vremea în Moldova va fi instabilă,...

Arheologii din Peru au descoperit un loc de sacrificare a copiilor, vechi de 600 de ani

Arheologii din Peru au descoperit un loc de sacrificare a copiilor, vechi de 600 de ani Arheologii au dezgropat de pe un teren viran din...

Reacția lui Naomi Campbell, după ce Marea Britanie i-a interzis să conducă organizații caritabile, acuzând-o că a cheltuit donațiile pe tratamente spa

Reacția lui Naomi Campbell, după ce Marea Britanie i-a interzis să conducă organizații caritabile, acuzând-o că a cheltuit donațiile pe tratamente spa Acuzată că a...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.