Senatul canadian LEGALIZEAZĂ canabisul

Publicat:

Senatul canadian a votat marţi la rândul său legalizarea canabisului, a doua zi după un vot similar în camera inferioară, deschizând calea consumului liber şi producerii acestui drog începând din luna septembrie, transmite AFP, potrivit agerpres.

În virtutea Constituţiei, senatorii nu puteau bloca proiectul de lege adoptat luni de deputaţii federali, dar ar fi putut să prezinte noi amendamente.


Citeşte şi: O explozie ‘minoră’ a provocat evacuarea unei staţii de metrou din Londra – VIDEO

Cu acest vot din Senat – 52 pentru, 29 contra, textul trebuie să primească acum consimţământul regal (semnarea decretului de aplicare), ceea ce nu reprezintă decât o formalitate.

Astfel se pune capăt interzicerii canabisului, măsură în vigoare în Canada din 1923. Folosirea în scopuri medicale a fost autorizată în 2001.

O legalizare efectivă este aşteptată din luna septembrie, a indicat duminică Bill Blair, un deputat care a fost mandatat de prim-ministrul Justin Trudeau pentru a pilota această reformă – una dintre principalele promisiuni de campanie ale partidului liberal.

Canada devine astfel prima ţară din G7 care permite consumul total şi producţia canabisului, la cinci ani după ce Uruguay a devenit primul stat care a adoptat măsura.

“Avem în vedere o dată de intrare în vigoare cuprinsă între începutul şi mijlocul lunii septembrie”, a declarat duminică Bill Blair, fostul şef al Poliţiei din Toronto, într-un interviu acordat postului CTV.

Guvernul liberal a respins săptămâna trecută 13 dintre cele 46 de amendamente propuse de Senat, care aprobase proiectul de lege în săptămâna precedentă, la finalul unei analize ce a durat şapte luni.

Unul dintre aceste amendamente ar fi lăsat provinciilor dreptul de a alege să interzică culturile de canabis la domiciliu, aşa cum doresc provinciile canadiene Manitoba şi Quebec. Însă Guvernul s-a opus cu fermitate şi doreşte să autorizeze culturile de cel mult patru plante de canabis per persoană.

“Recunoaştem că există diverse perspective în întreaga ţară, dar noi am făcut aceste studii şi consultări în funcţie de cultura la domiciliu”, a declarat prim-ministrul Justin Trudeau, justificând decizia Guvernului.

“Peste trei ani, vom putea să revizuim, să vedem ce funcţionează şi ce nu funcţionează” din această lege, a adăugat premierul canadian.

Şeful Guvernului de la Ottawa, care a dezvăluit în 2013 că a fumat deja “de cinci sau de şase ori” o ţigară cu marijuana alături de câţiva prieteni, justifică legalizarea acestui drog pentru eliminarea traficanţilor de pe piaţă şi pentru protejarea tinerilor.

Citeşte şi: SUA se retrag OFICIAL din Consiliul Drepturilor Omului al ONU

Justin Trudeau s-a declarat convins de faptul că, după Canada, şi alte ţări importante vor alege să legalizeze consumul de canabis.

“În multe ţări, mai ales în Canada, este mai uşor (pentru un minor, n.r.) să cumpere o ţigară cu marijuana decât să îşi cumpere o bere, iar acest lucru nu are nicio logică! Şi, în plus, este o sursă de venituri considerabile pentru crima organizată”, a adăugat Justin Trudeau.

Bill Morneau, ministrul de Finanţe din Canada, mizează pe o veritabilă “mană fiscală” în valoare de 400 de milioane de dolari canadieni, cu obiectivul de a păstra preţurile cât mai mici pentru marijuana, în scopul “de a scăpa de piaţa neagră”.

Fiecare provincie îşi va organiza singură comerţul cu canabis în magazine autorizate, uneori după modelul actual al magazinelor care vând alcool, controlate de autorităţile publice. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Meta prezintă Movie Gen, noul său generator de video cu ajutorul inteligenței artificiale

Meta prezintă Movie Gen, noul său generator de video cu ajutorul inteligenței artificiale Compania Meta a prezentat Movie Gen, noul său generator de video cu...

Antarctica ‘înverzește’ într-un ritm alert din cauza schimbărilor climatice

Antarctica 'înverzește' într-un ritm alert din cauza schimbărilor climatice Un nou studiu arată că porțiunea acoperită de vegetație din Peninsula Antarctică a crescut de peste...

Sky News a renunţat la interviul cu Boris Johnson din cauza interdicţiei de înregistrare

Sky News a renunţat la interviul cu Boris Johnson din cauza interdicţiei de înregistrare Sky News a renunţat la un interviu cu Boris Johnson, după...

Care sunt cele mai frumoase și alese flori de toamnă

Care sunt cele mai frumoase și alese flori de toamnă Nu doar primăvara este un anotimp al florilor, și toamna are propriul farmec și există...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.