Senatul francez denunță lipsa de acțiune a statului pentru combaterea salafismului

Publicat:

Un raport alcătuit de o comisie senatorială referitor la ameninţarea teroristă în Franţa scoate în evidenţă caracterul ‘endogen’ al acesteia şi exprimă ‘puternice îngrijorări pentru viitor’, denunţând în special ‘inacţiunea vinovată’ a autorităţilor în faţa pericolului salafismului, curent rigorist al islamului, transmite AFP, citând din documentul publicat marţi, relatează și agerpres.

Comisia de anchetă privind ‘organizarea şi mijloacele serviciilor statului pentru a face faţă evoluţiei ameninţării teroriste după căderea Statului Islamic’ ia notă de întărirea şi adaptarea mijloacelor statului francez, dar consideră că ‘gestionarea ameninţării teroriste suferă de deficienţe reale’.


Citește și: Prin anularea exercițiilor militare din Coreea de Sud, Pentagonul a economisit 14 milioane de dolari

Comisia a fost condusă de senatorii Bernard Cazeau (partidul prezidenţial La République en marche-LREM) şi Sylvie Goy-Chavent (Uniunea centristă).

Documentul se referă în special la ‘salafismul şi integrismul musulman care alimentează ameninţarea internă’, în legătură cu care autorităţile avertizează în mod regulat şi care s-a tradus, de la mijlocul anului trecut, în trei atacuri în oraşele Marsilia (sud-est), Trebes/Carcassonne (sud) şi Paris.

‘Lipsa de curaj conduce prea adesea să se închidă ochii în privinţa locului salafismului în Franţa, în timp ce unii indivizi supravegheaţi nu sunt împiedicaţi întotdeauna să treacă la acţiune’, regretă comisia de anchetă.

Criticând ‘inacţiunea vinovată a puterilor publice’, senatorii reclamă ‘o declaraţie politică puternică, care să denunţe cu claritate salafismul drept inamic al valorilor Republicii’.

Citește și: Erdogan a anunțat numele noului șef de Stat Major

Citând date ale serviciilor de informaţii, senatorii afirmă că salafismul ar deţine în Franţa în jur de 130 de lăcaşuri de cult şi între 40.000 şi 60.000 de adepţi.

Raportul comisiei de anchetă prezintă o listă de 63 de propuneri în materie de informaţii, organizare penitenciară, legislaţie penală şi cooperare internaţională, pentru ameliorarea răspunsului statului francez la ameninţarea teroristă. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Moldovenii trimit tot mai puțini bani acasă

Moldovenii trimit tot mai puțini bani acasă Remiterile personale primite de rezidenții Republicii Moldova în trimestrul I 2024 au scăzut cu 6,5% comparativ cu aceeași...

Explozie puternică într-un club din Paris, provocată de o trotinetă electrică; Trei persoane au fost rănite

Explozie puternică într-un club din Paris, provocată de o trotinetă electrică; Trei persoane au fost rănite Trei persoane au fost rănite la Paris după ce...

O faimoasă stațiune din Italia este nevoită să refuze turiști din cauză că nu mai are suficientă apă

O faimoasă stațiune din Italia este nevoită să refuze turiști din cauză că nu mai are suficientă apă Așezat în vârful unui deal de pe...

Care sunt țările din Europa unde poți fi plătit pentru a fi bunic

Care sunt țările din Europa unde poți fi plătit pentru a fi bunic În unele țări europene, a fi bunic a devenit o ocupație plătită....

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.