Senatul francez INTERZICE pseudo ‘terapiile de conversie’

Publicat:

Senatul francez, majoritar de dreapta, a votat marţi cu o largă majoritate în favoarea interzicerii pseudo “terapiilor de conversie”, practici menite să le impună heterosexualitatea persoanelor lesbiene, gay, bisexuale şi transgen (LGBT), informează AFP, potrivit agerpres.

Camera superioară a Parlamentului francez a adoptat în primă lectură, după Adunarea Naţională, camera inferioară a Parlamentului, cu câteva modificări, o propunere de lege ce prevede un delict specific împotriva aşa-zişilor “terapeuţi” sau clerici care pretind “să vindece” persoanele homosexuale.


Citeşte şi: PANICA creată de Omicron aruncă Europa într-o zonă foarte întunecată – Black News

Astfel, 305 de senatori francezi s-au pronunţat în favoarea proiectului de lege, şi numai 28 au fost împotrivă, toţi din partea grupului conservator Republicanii. În cadrul Adunării Naţionale, proiectul a fost adoptat în unanimitate.

Deputaţi şi senatori vor încerca acum să se pună de acord asupra unei versiuni comune a textului, în cadrul unei comisii mixte paritare. În caz de eşec, Adunarea Naţională va avea ultimul cuvânt.

Citeşte şi: OMS: ‘Niciun motiv să ne îndoim’ că vaccinurile actuale nu protejează împotriva Omicron – Black News

Potrivit proiectului de lege, “practicile, comportamentele sau afirmaţiile repetate menite să modifice sau să reprime orientarea sexuală sau identitatea de gen adevărată sau presupusă a unei persoane, şi care au drept efect o alterare a sănătăţii psihice sau mentale, sunt pedepsite cu doi ani de închisoare şi 30.000 de euro amendă”.

Alte ţări au interzis deja aceste practici: în Europa, Malta şi Germania, precum şi mai multe provincii din Spania, iar în Canada un proiect de lege care le interzice a fost adoptat pe 1 decembrie de camera inferioară a Parlamentului.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Armata germană va înceta să exploateze baza aeriană din Niger pe 31 august

Armata germană va înceta să exploateze baza aeriană din Niger pe 31 august Armata germană va înceta să exploateze baza sa de transport aerian din...

Alertă maximă în Italia: Erupții vulcanice uriașe pe insula turistică Stromboli

Alertă maximă în Italia: Erupții vulcanice uriașe pe insula turistică Stromboli Doi dintre vulcanii activi ai Italiei sunt în plin proces de erupție. Insula turistică...

6 iulie, Ziua Mondială a Sărutului: curiozități și semnificații

6 iulie, Ziua Mondială a Sărutului: curiozități și semnificații Ziua internaţională a sărutului este celebrată, anual, la 6 iulie. A apărut în 2006, în Marea...

A amenințat o bătrână cu furculița. O moldoveancă a fost condamnată în Italia

A amenințat o bătrână cu furculița. O moldoveancă a fost condamnată în Italia O moldoveanc a fost condamnată în Italia fiind acuzată de faptul că...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.