Ședința de pronunțare a sentinței la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, este programată pentru luni, ora 14:45.
Potrivit procurorilor, Dorin Damir ar fi fost angajat fictiv în Secția nr. 1 „K” a fostei Direcției 5, cu funcția de inspector principal, ulterior comisar, fără a se prezenta la muncă, dar beneficiind de salariu de la stat. Ancheta arată că angajarea ar fi fost facilitată de foștii șefi de atunci, Alexandru Pînzari și Valeriu Cojocaru.
Inițial, angajarea a fost justificată printr-o presupusă „misiune secretă” de documentare a lui Vlad Plahotniuc, însă procurorii susțin că aceasta a fost doar un pretext, iar acțiunile au fost ilegale și au prejudiciat bugetul de stat.
Alexandru Pînzari, Valeriu Cojocaru și Dorin Damir pledează nevinovat.
Direcția 5 – Direcția operațiuni speciale a INI a fost desființată în anul 2019, în contextul reformei Ministerului Afacerilor Interne. Structura era cunoscută drept una dintre cele mai influente și controversate direcții din cadrul poliției, fiind acuzată că a fost folosită în scopuri politice, pentru filaj, intimidări și dosare la comandă.












