X

Separatiştii proruşi au pus stăpânire pe un important nod feroviar din Ucraina

Separatiştii proruşi din Doneţk au afirmat vineri că au cucerit localitatea Liman (Lîman), în estul Ucrainei, important nod feroviar care deschide calea spre marile oraşe Sloviansk şi Kramatorsk, informează AFP, potrivit agerpres.

Pe contul său de Telegran, statul-major al apărării teritoriale separatiste din Doneţk a anunţat că a “preluat controlul complet” asupra “Krasnîi Liman” (numele vechi al Lîman), cu sprijinul unităţilor militare ale regiunii separatiste Lugansk şi “sprijinul cu foc” din partea forţelor armate ruse.

Citeşte şi: Irakul INTERZICE prin lege normalizarea relaţiilor cu Israelul – Black News

Deocamdată, armata rusă nu a făcut niciun anunţ în acest sens, iar AFP nu a putut verifica aceste revendicări teritoriale din sursă independentă.

Liman este un important nod feroviar situat la nord-est de oraşul-simbol Sloviansk, recucerit de la separatiştii proruşi în 2014, şi de Kramatorsk, capitala părţii din regiunea Doneţk (est) care se află sub control ucrainean.

Citeşte şi: Un membru fondator al trupei Depeche Mode a murit la 60 de ani – Black News

Cucerirea localităţii Liman ar permite ridicarea unui obstacol spre Sloviansk, apoi spre Kramatorsk, marcând totodată un progres în tentativa de a încercui Severodoneţk şi Lisiciansk, alte două importante oraşe ucrainene situate mai la est.

Marţi, separatiştii au dat asigurări că jumătate din Liman se află deja sub controlul lor.

Vineri este a 93-a zi de război. Rusia a atacat Ucraina pe 24 februarie. 

Tags: DoneţkKramatorskKrasnîi LimanLimanLisicianskLugansknod feroviarSeverodoneţkSlovianskucraina
Categorii: Război in Ucraina