
wikipedia
Serbia este un factor de stabilitate în Balcani şi pe calea către aderarea sa la Uniunea Europeană ea va fi ajutată de prieteni ca România, relaţia de prietenie dintre cele două ţări vecine fiind cel mai bine reflectată de faptul că Bucureştiul nu recunoaşte independenţa Kosovo, a declarat miercuri, la Belgrad, şeful Statului Major al Forţelor Armate Sârbe, generalul Ljubiša Diković, potrivit agerpres .
Cu câteva ore înaintea unei întâlniri cu şeful Statului Major al Apărării din România, generalul Nicolae Ciucă, Dikovic a spus că pentru Ministerul Apărării sârb şi armata sârbă cooperarea regională este o prioritate, iar bunele relaţii cu România pot contribui la apărarea păcii în regiune.
Citiți și : Securitatea cibernetică a aviației civile din Europa ar putea fi asigurată de Polonia
Potrivit lui Diković, Serbia şi România sunt prietene dintotdeauna, iar cooperarea economico-militară şi cea prin programe de educaţie şi pregătire comune sunt semnificative pentru existenţa unor bune relaţii.
Independenţa provinciei sârbe Kosovo, proclamată de parlamentul de la Pristina în februarie 2008, a fost recunoscută de majoritatea statelor membre ale UE. Singurele ţări din blocul comunitar care nu au făcut acest lucru sunt Spania, România, Slovacia, Grecia şi Cipru.
Şeful Statului Major al Apărării, generalul Nicolae Ciucă, efectuează miercuri o vizită de lucru la Belgrad, la invitaţia omologului său sârb, generalul Ljubiša Diković. Potrivit unui comunicat de presă al MApN, în cadrul întrevederilor vor fi abordate subiecte privind relaţiile militare dintre România şi Serbia, aspecte privitoare la evoluţiile Serbiei în context regional şi european, precum şi participarea la exerciţii comune de instruire, atât în format bilateral, cât şi multinaţional.
This post was last modified on 08/11/2017 17:30 17:30