Serbia critică Israelul pentru participarea la comemorarea operațiunii ‘Furtuna’

Publicat:

Participarea unor avioane de luptă israeliene la parada organizată duminică în Croaţia pentru a comemora operaţiunea ‘Furtuna’ din 1995 a atras virulente critici din partea Belgradului, informează luni agenţia croată de presă Hina, potrivit agerpres.

“Serbia este profund dezamăgită de participarea unor piloţi şi avioane (la parada de duminică) deoarece pentru noi operaţiunea Furtuna din 1995 a fost un fel de pogrom”, a declarat ambasadorul sârb în Israel, Milutin Stanojevic ziarului The Times of Israel.


Vezi și: Bilanț nou al victimelor din Indonezia: Autoritățile anunță 91 de morți! – VIDEO

“A fost cel mai mare exod al unui popor după Al Doilea Război Mondial”, a spus ambasadorul, adăugând că participarea Israelului la sărbătorirea victoriei Croaţiei “nu este un gest prietenesc faţă de Serbia”.

Duminică, două avioane F-16 israeliene au survolat oraşul croat Knin, alături de avioane MiG-21 croate, în cadrul festivităţilor care au marcat împlinirea a 23 de ani de la operaţiunea ‘Furtuna’, care i-a permis Croaţiei, în 1995, să recucerească teritoriile controlate de către separatiştii sârbi.

Declararea în 1991 de către Croaţia a independenţei sale faţă de Iugoslavia a fost urmată de un război între forţele Zagrebului şi separatiştii sârbi, susţinuţi militar şi financiar de către Belgrad. Conflictul s-a soldat cu circa 20.000 de morţi. Pe 4 august 1995, forţele croate au lansat operaţiunea ‘Furtuna’, pentru a prelua controlul unei mari părţi a teritoriilor deţinute în Croaţia de către etnicii sârbi, punând practic sfârşit în câteva zile războiului. Sute de sârbi – 667 de persoane potrivit Comitetului Helsinki, 2.500 conform guvernului Serbiei – au fost ucişi în timpul operaţiunii şi după operaţiune şi alte peste 200.000 s-au refugiat din Croaţia în Bosnia şi în Serbia.

“Au murit peste 2.500 de oameni. Mulţi nu se ştie unde au fost înmormântaţi. Peste 250.000 de oameni au fugit din Croaţia, în majoritate civili. Nu este nici momentul, nici locul potrivit să se implice altă ţară”, a declarat ambasadorul.

Israelul este primul stat străin care a participat activ la parada anuală organizată în Croaţia pentru a marca operaţiunea “Furtuna”, a spus Stanojevic. Totuşi, The Times of Israel a citat surse din Croaţia conform cărora la manifestările de la Knin au luat parte şi oficiali americani.

Citește și: Acțiune ca-n filme! Polițiștii americani au eliberat 11 copii

Ministerul israelian de Externe a refuzat să comenteze în legătură cu participarea avioanelor israeliene la paradă, menţionează Hina. Media de la Belgrad au relatat în schimb, citând tot din The Times of Israel, că participarea celor trei avioane F-16 Barak israeliene a avut loc în contextul unor acorduri israeliano-croate în domeniul armamentului în valoare de o jumătate de miliard de dolari. În ianuarie, premierul israelian Benjamin Netanyahu şi cel croat Andrej Plenkovic şi-au anunţat planurile privind vânzarea a circa 30 de aparate F-16 israeliene către Croaţia, tranzacţie care ar urma să fie finalizată în 2002.

Forţele de apărare israeliene au explicat într-un comunicat că avioanele au fost desfăşurate în Croaţia în cadrul unui aranjament de cooperare militară şi că participarea la eveniment a avut loc în cadrul “cooperării strategice dintre cele două ţări”, amintind şi de apropiatul acord israeliano-croat de vânzare de arme.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.